Motto: "E un munte care nu iarta. Daca ai cea mai mica lacuna tehnica sau de sanatate, ai mari sanse sa nu te mai intorci acasa."
(Horia Colibasanu, alpinist)
Poreclit de alpinisti "Muntele Salbatic", K2 (8.611 m) este cel de-al doilea varf al lumii, ca inaltime, dupa Everest. Cu toate acestea, K2 isi intrece cu mult rivalul din punct de vedere al pericolelor si dificultatilor. In randul alpinistilor de elita exista si astazi dispute cu privire la cel mai dificil munte al planetei, opiniile expertilor fiind impartite intre Annapurna si K2, insa din punct de vedere strict tehnic, K2 prezinta cele mai mari dificultati de escaladare. Chiar si cea mai usoara ruta de urcare consta in traversarea unui complicat ghetar alpin de mare altitudine.
K2 a fost mult timp considerat ca fiind imposibil de escaladat. Primele sase incercari de a-l cuceri din 1902, 1909, 1934, 1938, 1939 si 1953 au esuat. Insa, in urma cu cinci decenii si jumatate, o expeditie italiana compusa din 11 alpinisti, sase cercetatori si peste 500 de carausi a reusit sa ajunga aproape de varf, iar, dupa mai multe luni de asteptare, pe 31 iulie 1954, alpinistii Lino Lacedelli si Achille Compagnoni au reusit sa atinga varful. Pentru aceasta isprava, la intoarcere ei au devenit eroi nationali. De atunci, sute de alpinisti au incercat sa repete reusita italienilor, cel putin 70 dintre ei platind cu viata.
Expeditia din 2004 pe varful K2 l-a inscris pe Horia Colibasanu, prin atingerea varfului, pe lista alpinistilor de talie mondiala. Desi palmaresul sau nu prevestea o asemenea performanta, a reusit sa urce K2, in numai 51 de ore, cel mai bun timp al sezonului. Trei dintre colegii de expeditie ai alpinistului roman, doi rusi si un iranian, au murit in timpul ascensiunii. Performanta lui Horia pe K2 reprezinta momentan cea mai mare realizare a alpinismului romanesc si a fost echivalata de catre Agentia Nationala pentru Sport cu un titlu de vicecampion mondial.
Pe data de 3 iunie 2004 Horia Colibasanu (C.S. Alternative Timisoara) si Teodor "Fane" Tulpan (Salvamont Sibiu) au plecat spre Pakistan, telul expeditiei fiind escaladarea varfului K2 (8.611 m). Cei doi au fost invitati in aceasta expeditie de Gheorghe Dijmarescu (cetatean roman stabilit in Statele Unite ale Americii) care intentiona o dubla Everest/K2 in acest sezon. Din motive personale Gica Dijmarescu nu a mai putut veni in Pakistan dupa ce a escaladat a 5-a oara Everestul, fiind nevoit sa se intoarca de urgenta inapoi in America. Astfel cei doi alpinisti romani au pornit aceasta expeditie alaturi de ceilalti alpinisti care au cumparat serviciile firmei "Adventure Tours Pakistan", firma care a denumit expeditia "International K2 Expedition".
Odata cu sosirea in tabara de baza pe data de 15 iunie cei doi au inceput aclimatizarea prin ascensiuni repetate si prin echiparea treptata a taberelor superioare. Traseul ales de cei doi a fost cel clasic, pe Creasta Abruzzi, traseul primei ascensiuni din 1954, iar taberele in acest an au fost stabilite in felul urmator: Tabara 1 (6.100 m), Tabara 2 (6.750 m), Tabara 3 (7.500 m) si Tabara 4 (7.900 m). Dificultatile cele mai mari din punct de vedere tehnic, sunt pana in T3, traseul fiind parcurs in escalada pe gheata si stanca, cu ajutorul corzilor fixe si a scarilor metalice montate tot de alpinisti, depasind astfel pasajele celebre cum ar fi House Chimney, Black Piramid sau Bottleneck. Odata depasite aceste obstacole, alpinistii trebuie sa infrunte lipsa de oxigen si presiunea scazuta, care la peste 8.000 m este de 30% fata de nivelul marii.
Pe data de 9 iulie Horia si Fane au echipat tabara 3 - ultimul punct de odihna inainte de escaladarea finala - si au fost printre singurii 8 alpinisti care au dormit noaptea acolo, dintre cei aproximativ 150 de alpinisti care se aflau in tabara de baza.
O saptamana de vreme foarte rea, cu ninsoare abundenta, nu mai putin de opt avalanse si numeroase caderi de pietre, a fortat toate echipele si expeditiile sa se retraga in tabara de baza in asteptarea unei ferestre de vreme buna.
Pe data de 21 iulie majoritatea celor aflati acolo au facut o tentativa de a urca pe varf, care s-a soldat insa cu un esec din pricina vremii nefavorabile. La coborare cei doi au dezechipat taberele superioare cu gand de a pleca spre casa si ajunsi in tabara de baza au comandat porteri pentru intoarcerea spre casa. Intarzierea porterilor cu o zi a facut ca Horia sa mai incerce odata varful pe baza unei prognoze de vreme buna. Fane Tulpan a renuntat la inca o tentativa din cauza unor degeraturi de gradul I la degetele de la picioare.
In aceste conditii, timisoreanul a ales sa urce alaturi de alpinistul spaniol Inaki Ochoa de Olza, ramas si el fara partener. Horia si Inaki au realizat cea mai rapida ascensiune a sezonului. Ei au parcurs in 26 iulie distanta dintre tabara de baza si tabara 2 in 6 ore, in 27 iulie au reusit in 7 ore sa ajunga in tabara 4 iar pe data de 28 iulie au atins varful dupa 7 ore si 20 de minute de la plecarea din tabara 4. Horia a fluturat steagul Romaniei pe K2 la ora 6:18 (ora Romaniei). Horia s-a oprit la coborare in tabara 4 si in 29 iulie a ajuns in tabara de baza. Ascensiunea s-a facut fara ajutorul oxigenului suplimentar, ceea ce ridica si mai mult performanta lui Horia! Prin ascensiunea lui Horia, Romania a devenit a 36-a tara care atinge temutul varf himalayan K2.
In afara de Horia, un singur roman a mai reusit escaladarea K2-ului. Numele lui este Gheorghe/George Dijmarescu, roman stabilit in SUA si a urcat "Muntele Salbatic" in anul 2008. Putini dintre noi stiu ca Dijmarescu a ajuns pe Everest de 10 ori!!!, o data fara oxigen, fiind considerat "unul din cei mai buni alpinisti in viata din lume" (everestnews.com). Un alt roman care a vrut sa atinga varful a fost Mihai Cioroianu - "Galiani" in anul 1999, dar din nefericire a murit in aceasta incercare. Foarte bine pregatit fizic si tehnic, cu ascensiuni reusite pe Nanga Parbat (1997) si Gasherbrum II (1998), Cioroianu era unul dintre alpinistii romani promitatori, dar a cazut rapus de o piatra desprinsa de pe versantii masivului. Reusita lui Horia este dedicata in mare parte acestuia.
Cel mai frumos moment al expeditiei a fost pentru alpinistul roman nu atingerea varfului, ci plecarea din tabara 3, in dimineata zilei de 28 iulie, pe o vreme foarte frumoasa, care i-a dat incredere si l-a facut sa simta ca va reusi. "In momentul atingerii varfului nu am simtit mare lucru. Eram extrem de obosit, vremea dadea semne ca se strica, de abia asteptam sa fac pozele de rigoare si sa cobor", marturiseste Horia.
Succesul romanului Horia Colibasanu este cu atat mai mare cu cat K2 nu mai fusese urcat din 2001. Muntele ar fi putut ramane si in anul 2004 de necucerit, mai ales ca, la inceputul sezonului, o echipa compusa din trei alpinisti sud-coreeni a disparut, acestia fiind probabil ucisi de una dintre multele avalanse care se declanseaza din senin in aceasta perioada a anului. Pe 26 iulie, o echipa italiana formata din alpinistii Silvio Mondinelli si Karl Unterkircher a reusit sa rupa blestemul si sa ajunga pe varf. Impulsionat probabil de succesul celor doi, Horia Colibasanu a hotarat sa isi incerce si el norocul si a reusit.
Una dintre cele mai mari tragedii petrecute pe varful K2 care a indoliat alpinismul mondial a avut loc la 1 august 2008. Nu mai putin de unsprezece alpinisti de mai multe nationalitati si-au pierdut viata atunci, dupa ce au fost surprinsi de o cadere de blocuri de gheata! Tragedia s-a petrecut la Bottleneck, regiune supranumita "Zona mortii", in timpul unei coborari cu coarda. De altfel, cele mai multe accidente de pe acest varf se petrec la coborare, multi alpinisti ratacindu-se pe munte, iar altii fiind maturati de blocurile de gheata. Wilco van Rooijen, in varsta de 40 de ani, a fost unul dintre putinii supravietuitori ai tragediei de pe K2. Acesta a povestit momentele de groaza petrecute pe varful din Himalaya: "Un coreen atarna cu capul in jos. Un al doilea coreean tinea o franghie, dar era si el in soc. Toata lumea incerca sa supravietuiasca. Toata lumea parasea pe toata lumea!".
Pe acest munte supranumit si Muntele Mare in Pakistan, in afara de pregatirea mentala, de experienta necesara si de pregatirea fizica, toti alpinistii, indiferent de cat sunt de buni, au nevoie de mult noroc si de ingaduinta muntelui. Ascensiunea sa presupune un grad de risc de 5 ori mai mare decat a Everestului: din 4 alpinisti care ajung pe varf, unul moare. Luand toate acestea in considerare, concluzia este ca acest munte reprezinta una din cele mai mari provocari in alpinismul mondial.
In incheiere sa amintim cateva date din biografia primului roman pe K2. Horia Colibasanu a facut de mic o pasiune pentru sport. Astfel, cand avea doar 11 ani obisnuia sa urce pe jos pana la Balea, in muntii Fagaras, pentru a schia. La 14 ani s-a apucat de atletism, sport pe care l-a practicat pana la terminarea liceului. Tot atunci a inceput sa-l atraga alpinismul, primul traseu pe care l-a facut fiind unul din muntii Bucegi. In scurt timp a devenit un foarte bun alpinist, castigand mai multe premii la concursuri nationale.
Unul dintre cele mai mari rezultate ale lui Horia este parcurgerea crestei Fagarasului intre Sibiu si Brasov, in doar trei zile, o performanta greu de atins chiar si de catre cei mai experimentati alpinisti. Din acest motiv, in 1998 a fost invitat sa participe la o expeditie in Caucaz, iar de atunci, muntele i-a intrat in sange.
In 2001 Horia Colibasanu a absolvit Facultatea de Stomatologie din Timisoara, iar doi ani mai tarziu a devenit medic stomatolog rezident. Meseria nu l-a impiedicat sa isi urmeze visul, acela de a escalada un varf de peste 8.000 m.
In 29 aprilie 2006 a urcat pe varful Manaslu (8.163 m), iar in 1 mai 2007 Horia si-a trecut in palmares si varful Dhaulagiri (8.167 m).
De asemenea, Horia Colibasanu a cucerit pe 27 aprilie 2010, varful Annapurna (8.091 m), din Himalaya. Cea de-a patra premiera nationala il face pe Horia cel mai bun catarator de altitudine din Romania. El a fost insotit de doi alpinisti spanioli, alaturi de care a ales o ruta mai putin aglomerata si care era mai tehnica, ruta situata in partea estica a muntelui.
Timisoreanul a dedicat aceasta peformanta prietenului sau Inaki Ochoa de Olza, decedat pe 23 mai 2008 in timp ce incerca, impreuna cu Horia, sa cucereasca Annapurna. Pentru ca nu a vrut sa-si paraseasca partenerul de expeditie, pe Inaki Ochoa, fiindu-i alaturi la 7.400 metri altitudine in primele trei nopti dupa ce spaniolul a suferit o problema cerebrala, juriul celui mai mare festival de premiere si recunoastere a performantelor in alpinism - "Piolet D'Or" - a decis sa-l premieze pe Horia cu distinctia "Spirit of Mountaineering".
Ii dorim sa ajunga pe toate cele 14 varfuri de peste opt mii de metri!
Articol semnat de IULIAN NICA
Articol vizualizat de 2 ori
Lista comentarii