Logo parteneri   |   Despre noi   |   Membri   |   Regulament   |   Copyrights   |   Contact
CAUTARE
LIKE US
online
Asociatia TuristMania
Cabane si Refugii
Cluburi montane
Salvamont Romania

Istoria cuceririi masivului Mont Blanc - Date si fapte

Postat de: moderator, Ultima actualizare: 25 Septembrie 2021

Denumirea masivului vine din franceza si inseamna Muntele Alb, dar trebuie sa avem in vedere si varianta italiana Monte Bianco. Mont Blanc, cunoscut si sub denumirea La Dame Blanche ("Doamna Alba") este cel mai inalt varf din Alpi si din Europa de Vest si este situat pe granita dintre Franta si Italia. Cele doua tari sunt in litigiu asupra stabilirii granitei intre Haute Savoie (Franta) si Val-d'Aoste (Italia). Inaltimea lui astazi este considerata a fi 4810,45 metri, dar aceasta variaza de la an la an, in functie de caderile de zapada si conditiile climaterice. Cel mai inalt varf din Europa este insa Elbrus din Muntii Caucaz (Rusia), cu o inaltime de 5642 metri.

Veacuri la rand locuitorii din zona i-au spus "Muntele Blestemat" socotindu-l salasul demonilor si al balaurilor. Dupa cate se pare denumirea "Mont Blanc" a aparut intaia oara pe un desen din 1744 semn ca infricosatorul nume avea sa fie dat in curand uitarii.

Intregul masiv Mont Blanc poate fi observat doar din avion, are o suprafata de 600 km patrati, creasta lui cu o lungime de peste 50 km este hotarul dintre Italia, Franta si Elvetia. Masivul este alcatuit din sisturi cristaline si granit ce au luat fiinta in adancurile scoartei terestre. Geologii sunt de parere ca lantul muntos din care face parte masivul este relativ tanar, "doar" 350 milioane ani.

Dar sa vedem, in cele ce urmeaza, cum a fost cucerit pentru prima data cel mai inalt varf din Alpi. De fapt, cucerit e mult spus tinand cont de afirmatia lui Heinrich Harrer, alpinist si scriitor: "Muntii nu pot fi cuceriti, invinsi, ci doar urcati."

In 1741, englezii Richard Pococke si William Windham au calatorit pana in valea Chamonix. Primirea extrem de calduroasa din partea localnicilor si privelistea glaciarului situat la mare altitudine, pe care l-au denumit "Mer de Glace" (Marea de Gheata), au fost "bagajul" cu care au plecat acasa. Ajunsi pe insula, Rich si Will au facut cunoscuta experienta lor in Franta, publicand cateva articole, care au fost preluate de numeroase ziare europene. De aici, nu a mai fost decat un pas pentru ca artisti, jurnalisti, scriitori, cercetatori si turisti sa ia cu asalt oraselul de la poalele Mont Blanc-ului.

In anul 1760, tanarul student Horace-Benedict, fiul consilierului De Saussure din Geneva, este trimis de profesorul sau sa studieze flora din regiunea Vaii Chamonix. Pentru a studia plantele trebuie sa privesti mai mult in jos, dar tanarul botanist isi mentine cu greu privirea pe sol, caci, intre pamant si cer, i se ofera un spectacol tulburator: masivul Mont Blanc. Toate planurile sunt uitate la vederea acestui "urias" al Alpilor.

In numele stiintei, Saussure decide sa escaladeze varful Mont Blanc si tot datorita stiintei proiectul sau nu a fost, totusi, considerat o nebunie. Strange informatii, imagineaza un eventual traseu, apoi isi da seama ca propriile posibilitati sunt depasite. El instituie un premiu pentru cel care-l va cuceri. Si timp de douazeci si sapte de ani, statornic, an de an, de Saussure va urca in Alpi, chemat mereu ca de o Fata morgana, de maretul si neinvinsul Mont Blanc.

La insistentele sale, in 1775, patru vanatori fac o recunoastere, descoperind la aproximativ 4000 metri marea suprafata putin inclinata de firn, cunoscuta astazi sub denumirea "Le Grand Plateau", punct important de reper pentru viitorul traseu clasic. Varful ramane insa neatins.

In 1784, dupa alte incercari zadarnice, tanarul medic Michel Gabriel Paccard a descoperit o posibilitate de ascensiune, urmand spinarea paralela cu ghetarul Bionnassay, pana la altitudinea varfului Aiguille du Gouter (3817 metri).

Timpul trece, insa alti amatori nu se ivesc. Nici macar faimoasa recompensa promisa de Saussure celui care va ajunge primul in varf nu mai intereseaza pe nimeni. Pana la urma Horace Benedict de Saussure se gandi ca daca in 25 de ani solutia gasirii unui intinerar spre varf nu a fost rezolvata, probabil ca problema insasi nu era bine pusa. Poate ca in loc sa caute un traseu pe unde sa escaladeze muntele, trebuia mai intai sa se intrebe cum sa faca pentru a reusi o ascensiune atat de lunga. Caci, de fapt la fiecare tentativa, convins de imposibilitatea de a supravietui o noapte pe munte, facea cale intoarsa de cum se innopta, anuland astfel orice sansa de inaintare.

Totusi, la 7 iunie 1786, doua echipe sunt in drum spre varful Mont Blanc, una plecata din Chamonix, alta din Saint Gervais, pentru a afla care din cele doua trasee este cel mai rapid. Dupa cum au convenit ele se vor intalni pe varful Aiguille du Gouter, echipa din Chamonix sosind prima. Dupa ce se sfatuiesc o vreme, cinci dintre ghizi continua drumul spre varf. Intre timp, acestia sunt ajunsi din urma de un oarecare Jacques Balmat, care vrea sa li se alature. Ei se opun cu inversunare, fiindca in joc este recompensa oferita de Horace Benedict de Saussure, iar o recompensa consistenta devine mai putin interesanta cand este impartita in sase.

Ghizii ii spun sa se intoarca in sat, dar Balmat, ambitios din fire, ii urmeaza de la distanta, oprindu-se din cand in cand pentru a studia cu mai mare atentie hartile. Din pacate, curand se instaleaza ceata si echipa de ghizi nu se mai vede. Din moment ce ei s-au intors, Balmat vrea sa continue ascensiunea si va primi singur recompensa, dar curand se opreste: "La ce bun? Chiar daca va ajunge in varf, cine-l va crede. O sa ma intorc insotit de cineva." Ziua s-a sfarsit, intunericul cuprinde culmile. Asezat pe ranita, acolo unde povarnisul muntelui Dome du Gouter devine putin plat inainte de a se arunca vertical spre ghetar, solitarul infrunta gerul si vantul aspru. Nesfarsita pare noaptea iar pana la ivirea zorilor isi loveste palmele, se frictioneaza, nu inchide ochii de teama ca va aluneca in prapastie. Jacques Balmat ajunge a doua zi in sat, laudandu-se ca a descoperit itinerariul spre varful Mont Blanc.

Nimeni nu-l crede, cand povesteste ca surprins de intuneric a ramas izolat pe munte. O noapte pe Mont Blanc, printre ghetari, e moarte sigura. Singurul interesat de povestea lui Balmat este medicul Michel Paccard din Chamonix, un bun cunoscator al muntelui, care doreste si el sa urce pe varf, dar nu gasise tovarasul potrivit. Jacques Balmat nu ii refuza colaborarea. Cateva zile mai tarziu, cei doi temerari parasesc Valea. Seara ajung pe masivul Cote, unde isi instaleaza bivuacul. In dimineata zilei de 7 august 1786, pe la ora 4, cu sacii in spate si cu bastoanele lor lungi, se indreapta spre Marele Platou. Cei doi avanseaza cu incapatanare si, pas cu pas, ajung pana la inaltimea Stancilor Rosii.

De data asta chiar ca varful nu mai e departe si, in pofida frigului patrunzator si a vantului puternic care spulbera zapada, Michel Gabriel Paccard si Jacques Balmat gasesc forta sa faca inca si inca un pas. Si apoi, deodata, sunt deasupra lumii, pe varful Mont Blanc, la 4810 metri. Este exact ora 18 si 23 minute, la 8 august 1786. O zi memorabila pentru istoria alpinismului mondial! Abia a doua zi, dupa o alta noapte petrecuta pe munte, ei sosesc la Chamonix, extenuati, dar triumfatori. Un curier alearga la Geneva sa duca profesorului Saussure vestea.

La acea vreme, cucerirea unui pisc, ceea ce insemna sa pornesti de la poalele lui si sa urmezi trasee complet necunoscute, pretindea o conditie fizica si o tarie morala greu de imaginat pentru cei ce urca pe munte azi.

Data de 8 august 1786 este considerata ca fiind ziua oficiala de nastere a alpinismului. Sa subliniem inca o data pe cei care prin perseverenta lor, fara echipamente moderne, folosind doar bete cu varf de fier, au realizat performanta: Jacques Balmat (1762-1834), vanator si cautator de cristale, si medicul Michel Gabriel Paccard (1757-1827), care urca pe Mont Blanc, la cererea fizicianului elvetian Horace Benedict de Saussure (1740-1799).

Dar peste un an, in 1787, in fruntea unei expeditii stiintifice, Saussure isi implineste visul de un sfert de veac, urcand si el Mont Blanc-ul. S-a intamplat pe 3 august. Pe varf se preocupa cu activitatea de cercetare: compara albastrul cerului cu esantioanele sale colorate, verifica ecoul prin impuscaturi de pistol, determina temperatura de fierbere a apei, numara bataile pulsului... patru ore si jumatate masoara si experimenteaza cu barometrul, termometrul, higrometrul, electrometrul si alte instrumente stiintifice. N-a uitat insa sa umple sticle cu aer si zapada de pe varf, apoi comanda coborarea.

Este poate un caz din cele mai rare, cand dupa aproape trei decenii de asteptare un om isi implineste fericit visul, implinire cum doar exploratorii polari sau marii corabieri ai secolului al XVI-lea au mai avut candva...

Insemnarile sale de calatorie in Alpi nu le-a publicat imediat. Cartea sa "Voyages dans les Alpes" (1796) vadeste omul de stiinta, de caracter si de actiune, care a fost de Saussure. Deosebit de valoroase sunt consideratiile sale asupra ghetarilor, asupra varstei, naturii si miscarii lor, dar si paginile de poezie alpina despre frumusetea peisajelor si maretia muntelui. De aceea Horace Benedict de Saussure n-a ramas in istoria alpinismului numai ca intaiul om de stiinta care a urcat si a studiat muntele, ci si ca un precursor al literaturii alpine.

Un englez, Marc Beaufey, repeta ascensiunea peste opt zile. In anul 1788 vor fi inregistrati 101 turisti, peste inca un an, 1500! Performanta remarcabila realizata de Jacques Balmat si Michel Paccard a fost cea care a declansat "avalansa" de turisti, veniti aici din curiozitatea de a experimenta stilul de trai alpin. Chamonix-ul prospera, devine mare centru de atractie, viata locuitorilor se schimba pentru totdeauna.

Dupa succesul istoric din 1786 medicul Paccard duce un trai modest. Deschide o lista de subscriptie pentru a-si tipari memoriul, dar fara sanse de reusita. El nu intra in atentia publica si, chiar daca va ajunge cu timpul judecator de pace, apoi primar, mormantul sau va fi uitat in biserica satului.

In schimb, Jacques Balmat, mai abil, este aclamat ca un erou si onorat de regele Sardiniei cu titlul de cavaler de Mont Blanc. El primeste inca multi ani admiratie si bani, i se scrie biografia. Odata cu inaintarea in varsta, renunta la meseria de ghid, banii se termina si devine iarasi cautator de aur si cristale. Avea 72 de ani cand un vanator l-a vazut ultima data urcand pantele muntelui sau, iar, de atunci, nu s-a mai stiut nimic despre el.

Marie Paradis nascuta in 1778 la Chamonix, este cunoscuta ca prima femeie care a escaladat varful Mont Blanc, pe 14 iulie 1808. O simpla chelnerita de la tara, luata aproape cu forta de catre prietenii sai ghizi, care sperau sa devina celebri si bogati, Marie Paradis povestea ca a fost ajutata, fiind trasa si purtata pana sus. Ascensiunea sa nu a avut parte insa de o mediatizare deosebita, asa cum s-a intamplat in cazul lui Henriette d'Angeville 30 de ani mai tarziu (3 septembrie 1838). Cu toate acestea, in cinstea sa este denumita o strada din Chamonix, iar scoala primara din Saint-Gervais-les-Bains ii poarta de asemenea numele.

Alexandre Dumas (1802-1870), aflandu-se intr-un sejur la Chamonix, o intalneste pe Marie Paradis, fiindu-i prezentata de catre ghidul sau, Payot. Acestia ii povestesc scriitorului despre aventura urcarii pe munte. O echipa de sase chamoniarzi in frunte cu ghidul Jacques Balmat era pe cale de a porni la drum. Acestora li se alatura Marie Paradis. Dupa o urcare grea pana la Grans-Mulets, au avut parte de o noapte de odihna.

In ziua urmatoare lucrurile au devenit din ce in ce mai dificile, Marie Paradis ajungand la o portiune destul de abrupta. S-a descurcat destul de bine, dar la final simtea ca picioarele nu o mai asculta si nu-i mai ajunge aerul sa respire si l-a rugat pe Jacques Balmat sa fie mult mai lent. Sleita de puteri, Marie a trebuit sa fie luata de subsuori si ajutata sa mearga. A ajuns in varf aproape lesinata, dar acolo si-a revenit, dupa cum povestea Payot, si a imbratisat cu privirea orizontul imens.

Devenita eroina a Chamonix-ului, Marie Paradis s-a stabilit deasupra catunului La Cote si a oferit pentru o buna perioada de timp trecatorilor adapost si hrana.

In 1838, cu cateva luni inainte de a muri, Marie a participat la receptia data in cinstea alpinistei Henriette d'Angeville, supranumita "mireasa Mont Blanc-ului", pe care o felicita pentru faptul ca este prima sportiva veritabila care reuseste performanta de a escalada regele muntilor din Europa vestica.

La 63 de ani Marie Paradis trece la cele vesnice, iar ospitalitatea ei este luata drept exemplu de locuitorii din Chamonix si poate tot ea ii vegheaza din Paradis pe cei ce mai incearca si astazi aventura urcarii pe munte.

Primul accident mortal se pare ca a avut loc in 1820, cu ocazia celei de a zecea ascensiuni, condusa de ghidul Joseph-Marie Couttet. Clientii sai erau colonelul britanic Anderson si doctorul Hamel, meteorologul personal al tarului Rusiei. Pe Grand Plateau o avalansa a prins pe cei cinci membri ai grupului si i-a aruncat intr-o crevasa. Doi au reusit sa se salveze. Corpurile celorlalti trei au fost gasite 41 de ani mai tarziu in partea de jos a ghetarului Bossons.

La 31 ianuarie 1876 are loc intaia ascensiune de iarna efectuata de englezoaica Isabella Straton in compania ghizilor Jean Charlet-Straton, Sylvain Couttet si porterul Michel Balmat.

In 2 octombrie 1877, geologul Radu Porumbaru este primul roman care a atins varful Mont Blanc. Vechea Carte de aur aflata la sediul din Chamonix al Clubului Alpin Francez pastreaza numele lui. Intre 1928 si 1938 au mai urcat piscul inca sapte romani - e posibil sa mai fie si altii - aproape toti membri ai viitorului Club Alpin Roman: Alexandru Colfescu si Gogu Popescu in 1928, dr. Vasile Steopoe tot in 1928, Stefan Vasiliu si ing. Nitescu in 1934, Mircea Sterescu si Leova Stolear in 1938.

In 1880 aproximativ 3000 de persoane incercasera sa ajunga pe varf.

Putini dintre noi stiu ca ideea Seven Summits porneste de la ascensiunea soldatului american William Hackett in 1956 pe Mont Blanc. El nu a realizat insa acest vis a multor alpinisti.

In fiecare an, la 8 august in jur de 200 de alpinisti amatori urca pe inaltimile masivului, impinsi de dorinta de a-l cuceri. Astazi cu doar 425 de euro poti sa urci pe Mont Blanc in doua zile!

Recorduri

In septembrie 1893, astronomul francez Jules Janssen, desi in varsta si infirm, construieste aproape de varful Mont Blanc, la 4800 metri altitudine, un observator pentru a avea o imagine mai clara asupra cerului. Acesta va dainui acolo pana in anul 1910.

In februarie 1929, Marguette Bouvier efectueaza prima coborare cu schiurile la minus 40 de grade impreuna cu ghidul Armand Charlet.

Prima transmisie radio de pe Mont Blanc are loc in 1932. Acest record a fost posibil datorita lui Roger Frison-Roche, care va deveni mai tarziu un mare alpinist.

In 1955 este data in folosinta telecabina de pe Aiguille du Midi. Lucrarile la un funicular incepusera pe 2 iunie 1910, dar au fost abandonate din cauza razboaielor. Tot in 1955 are loc prima aterizare pe varf a unui elicopter (un Bell 47 G), pilotat de Jean Moine.

Pe o "pista" de numai 30 de metri, la 23 iunie 1960, aviatorul Henri Giraud reuseste sa aterizeze pe varful Mont Blanc-ului cu un avion Super Piper Choucas, inmatriculat F-BAYP.

Prima persoana din lume care atinge varful cu o motocicleta de trial, pornind de la refugiul Gouter, a fost numitul Morand in 1972.

La 24 iunie 1973, elvetianul Sylvain Saudan a coborat fata sud-vestica a masivului pe schiuri, strabatand portiuni acoperite cu gheata si stanci. In acelasi an are loc prima decolare cu deltaplanul. Temerarul a fost Rudy Kishazy.

In 1982 vine randul lui Roger Fillon sa efectueze prima lansare de pe varf cu parapanta.

In 1986 Tony Bernos este primul om care aterizeaza cu parasuta pe varf.

Un copil de 8 ani, Christel Bochatay, fetita cabanierului Henri "Riton" Bochatay de la refugiul Gouter, devine in 1975 cea mai tanara persoana care a reusit sa ajunga pe varf.

Pe 15 august 1979, un record mondial: cel mai mare numar de alpinisti ajunsi in varf, in aceeasi zi - 300.

21 iulie 1990 este ziua cand se mai stabileste un record. Alergatorul elvetian Pierre-Andre Gobet reuseste cea mai rapida ascensiune a varfului, dus-intors, pe ruta Grands Mulets, in doar 5 ore, 10 minute si 14 secunde.

Alt record copilaresc se stabileste in august 1991, tanara elvetianca de 7 ani si 4 luni, Valerie Schwartz, a ajuns pe varful Mont Blanc, depasind recordul de varsta a lui Christel Bochatay, de la mijlocul anilor 1970.

Articol semnat de IULIAN NICA & GABRIEL-ANTONIE LAZAROVICI 

Articol vizualizat de 4 ori

Lista comentarii

Trebuie sa fiti logat
pentru a putea adauga comentarii!


Alte articole din Istoria turismului

Istoricul Cabanei Izvorul Muntelui Prima constructie pare a fi cea ridicata in 1920, pe locul unde se aflau chiliile unor sihastrii. Ulterior, un grup de armeni care exploatau padurile de sub Ocolasul Mic au ridicat cateva bordeie si beciuri. Prin grija inginerului Anania de la Ocolul Silvic s-a construit in locul bordeielor un ... DETALII
Inceputurile practicarii turismului pe teritoriul Romaniei, aparitia primelor asociatii si cluburi turistice Muntii Carpati au fost strabatuti inca din timpuri foarte vechi de catre vanatori si ciobani. Vaile si padurile lor au adapostit de-a lungul vremii multi fugari din fata navalirilor dusmane sau sihastri doritori de liniste. Dar primele ascensiuni fara scop utilitar au avut loc desigur mult mai ... DETALII
Istoricul Cabanei Pestera Asociatia Turistica Hanul Drumetilor, grupare creata in 1921 de cativa fosti membri ai STR (Societatea Turistilor Romani), incepe in mai 1923, constructia unei cabane pe valea superioara a Ialomitei, in Poiana Crucii, la poalele muntelui Cocora, in imediata apropiere a Cheilor si Pesterii ... DETALII
Clubul Alpin Roman - C.A.R. C.A.R. s-a constituit in data de 18 martie 1934 avand ca initiatori pe fondatorii "Gruparii Alpine" infiintata in 1931 in cadrul Turing Clubului Romaniei (T.C.R.). In aprilie 1933 aceasta s-a desprins din Turing Club si a continuat activitatea sa in cadrul Asociatiei Drumetilor din Muntii ... DETALII
Remember Cabana Arpas sau Fata Padurii La 600 de metri altitudine, Valea Arpasului adaposteste Cabana Arpas, incadrand-o intre salbaticia muchiilor Albotei si pitorescul celei a Taratei. Explicatia construirii acestei cladiri, in padure, in acest loc, trebuie cautata in secolul XIX. In 1827, s-a construit o fabrica de sticla in Valea ... DETALII