Logo parteneri   |   Despre noi   |   Membri   |   Regulament   |   Copyrights   |   Contact
CAUTARE
LIKE US
online
Asociatia TuristMania
Cabane si Refugii
Cluburi montane
Salvamont Romania

Dezideriu Heinz, omul care a adus in Romania orientarea ca sport si a strans 37.000 de participanti intr-un concurs

Postat de: moderator, ultima actualizare: 26 Ianuarie 2019

Adoptat de Sibiu, Dezideriu Heintz este omul care a adus orientarea, ca sport, in Romania si a stabilit recordul mondial ca numar de participanti la un concurs. Fara doar si poate el este considerat parintele orientarii sportive romanesti.

In palmaresul sau mai figureaza numeroase titluri, precum si functii de conducere in cadrul comisiilor de organizare a Campionatelor Nationale de Stafeta si pe Schiuri.

In 1978 a infiintat Clubul de Orientare Sibiu, care avea 7.000 de membri, si cercuri de orientare in toate scolile. Era unicul din tara, la vremea aceea, care nu era subordonat nici unui for superior.

Dezideriu Heintz s-a nascut la 11 mai 1926 in Cluj, unde a terminat si studiile superioare ale Facultatii de Stiinte Juridice a Universitatii Babes-Bolyai. Apoi a lucrat ca economist la Intreprinderea de Electricitate Cluj, pana in 1953 cand a fost transferat la IRE Sibiu in "interes national".

"Cat am lucrat la Sibiu, am fost privat de orice promovare profesionala si timp de 25 de ani am locuit aici ca flotant. Imi tot spuneau ca imi vor da o locuinta, dar nu am primit nimic" spunea Heintz.

Cand a sosit la Sibiu, acest nou sport, denumit de el "Sportul padurilor" era la inceputurile lui. El a fost cel care a dus la internationalizarea orientarii de performanta, avand o activitate de remarcat in toate domeniile acesteia.

"Ma perindam din scoala in scoala, cu aparatul de proiectie, tineam conferinte publice in care pledam nu numai pentru orientare ci si pentru modul de viata scandinav, legat nemijlocit de natura", isi amintea Heintz.

Din initiativa si sub conducerea entuziastului economist, Dezideriu Heintz a constituit in 1970, o sectie de orientare, juridica in cadrul Asociatiei Sportive Electrica de la IRE Sibiu, formand aici un puternic nucleu de organizatori cu un mare rol in dezvoltarea interesului pentru acest sport, precum si in organizarea extrem de dificila a competitiilor, numai pe baza de voluntariat.

In 1974 a pornit actiunea "Chemarea Toamnei" cu scopul de a organiza anual un concurs de orientare, prin care sa realizeze o cat mai larga participare a sibienilor. La prima editie a reusit sa stranga 1.040 de participanti, iar apoi numarul acestora a crescut in fiecare an.

Dupa crearea singurului club de orientare din tara a reusit sa convinga sibienii de toate varstele sa practice “sportul padurii” si a propus stabilirea unui record mondial de participare. Obiectivul a fost atins in 1979, cand, in Dumbrava Sibiului, au participat 19.325 de oameni la concursul de orientare "Chemarea Toamnei", doborand astfel recordul de participare stabilit in Suedia, la concursul de orientare intitulat "O-Ringen".

In anul urmator, numarul participantilor a crescut vertiginos, ducand la autodepasirea recordului. La concursul din 1980 a participat un numar incredibil de 37.759 de persoane. Aceasta cifra exploziva l-a facut pe Dezideriu Heintz sa spuna: "Mai sunt si alte maini pe care trebuie sa le strangeti. Dar sunt fericit. Atat de fericit ca ma simt doborat". Ziare din Norvegia si Suedia au recunoscut recordul absolut atins de sibieni.

Dezideriu Heintz era insa de mult o figura internationala, fiind cunoscut din desele sale peregrinari in tarile scandinave, tarile de bastina ale orientarii. A refuzat de nenumarate ori sa ramana in strainatate si a preferat sa se intoarca acasa.

"Am venit intotdeauna cu tolba plina de idei si documentatii si am incercat sa ofer o viata accesibila tuturor: deconectare, divertisment si satisfactii proprii in amfiteatrul generos al padurii", spunea Heintz, cu o figura entuziasta.

Dezideriu Heintz a publicat peste 60 de lucrari, editate in majoritatea lor pe cont propriu si distribuite gratuit. In prefata primei sale carti, federatia de specialitate il aprecia ca un "participant activ la mari confruntari si dezbateri internationale, observator federal pe langa forurile de specialitate, sportiv de elita, arbitru de categorie superioara, organizator competent, antrenor al lotului national, metodist al Comisiei Centrale Tehnice de Orientare".

Ca o recunoastere, in 1981 lui Dezideriu Heintz i s-a acordat de catre Comitetul National pentru Educatie Fizica si Sport, distinctia: "Merite deosebite in dezvoltarea sportului in Romania".

Veteranul orientarii sibiene a decedat la 19 ianuarie 2006, lasand in urma sa realizari si rezultate, care se pare ca vor fi irepetabile.

Articol semnat de IULIAN NICA

Articol vizualizat o data


Articole din categoria Orientare sportiva


Lista de email-uri a cluburilor de orientare sportiva Federatia Romana de Orientare (FRO) info@fro.ro, presedinte@fro.ro Clubul Sportiv STAR TEAM Baia Mare starteambm@yahoo.com Clubul Sportiv Maratin-Rivulus Dominarum Baia Mare oring_nagy@yahoo.com Clubul Sportiv Electro Sistem Baia Mare iosifhecko@yahoo.com Club Sportiv Spria Baia Sprie ... DETALII
Cate ceva despre orientare - sportul padurilor In vorbirea de toate zilele a devenit familiar termenul orientare, in sensul de a gasi solutia, atitudinea cea mai buna intr-o anumita imprejurare, a actiona adecvat. O alta definitie a termenului, mai veche, intelegea prin orientare actiunea de “a recunoaste, a gasi drumul pentru a ajunge ... DETALII
Povestea busolei Descoperirea busolei este considerata a fi la fel de importanta ca si descoperirea masinii cu aburi, a prafului de pusca sau a tiparului. Proprietatile magnetice ale materiei au fost sesizate de oameni inca din antichitate. Prima semnalare a proprietatilor magnetice ale substantei este atribuita ... DETALII
Scurt istoric al orientarii sportive Orientarea, isi are originile la inceputurile omenirii, cand pentru a-si procura hrana componentii familiilor erau nevoiti sa se deplaseze mult in afara comunei, si nu puteau realiza aceasta fara sa-si dezvolte simtul de orientare, pentru a fi in masura sa se reintoarca cu hrana vanata la ... DETALII
Cine sunt orientaristii si ce vor ei? Sportivii: alergatorii activi cu cap si picioare sanatoase, microbisti fara leac. Incep de copii, trec prin juniori, tineret, ajung seniori, apoi veterani si nu se lasa pana nu isi dau sufletul. Au grade pe care nu le poarta si nici de categorii nu fac caz. Alearga pentru moftul lor si se aleg ... DETALII

Lista comentarii

Trebuie sa fiti logat
pentru a putea adauga comentarii!