Everestul este, dupa cum bine stim cu totii, un munte ca toti muntii, insa este cel mai inalt varf de pe glob cu cei 8850 m ai sai. Varful este situat chiar pe granita dintre Nepal (spre sud) si Tibet (spre nord) si face parte din sub-sistemul muntos Khumbu, din regiunea muntoasa Mahalangur la randul ei din zona muntoasa Himalaya Centrala. Apare pe o harta din Tibet din anul 1733, sub numele de Tschoumou Lancma.
Numele masivului este cunoscut sub mai multe variante: in Tibet sub numele de Chomolungma ("Zeita Mama a Pamantului"), in China a fost numit Qomolangma ("Zeita Vanturilor"), in Nepal a fost denumit Sagarmatha ("Fruntea Cerului"), europenii l-au botezat Peak B, apoi Peak XV. In 1865 in onoarea lui Sir George Everest masivul capata denumirea de Everest. E bine de stiut ca Everestul are o vechime de 60 milioane de ani.
Altitudinea sa a oscilat de-a lungul timpului functie de calitatea si precizia masuratorilor. Primul om care a identificat si pozitionat varful a fost George Everest, geometrul sef al Indiei in perioada 1830-1843. Urmasul sau Andrew Waugh, a reusit sa masoare Everestul stabilind inaltimea sa la 8839,8 m in 1856, dupa metoda releveelor trigonometrice. In anul 1954 o echipa indiana face o serie de masuratori in jurul muntelui si stabileste altitudinea la 8848 m devenita oficiala in 1955. In 1992, italienii cu ajutorul GPS (Global Positioning System) confirma altitudinea de 8848 m. In 1999, dupa 6 luni de masuratori riguroase geofizicienii de la Universitatea din Colarado ajung la concluzia ca altitudinea corecta este de 8850 m (mai exact 8849,87 m). Actiunea s-a desfasurat sub auspiciile "Millenium Expedition to Mount Everest" si a fost condusa de Bradford Washburn. Alpinistii americani Pete Athams si Bill Grouse, acompaniati de cinci Sherpas, au efectuat la 5 mai 1999, masuratorile instaland pe varf doua aparate GPS. Masuratoarea este recunoscuta de National Geographic Society (NGS). Trebuie sa remarcam ca nepalezii nu recunosc aceasta altitudine. De asemenea chinezii, care au efectuat masuratori au stabilit pe 9 octombrie 2005 ca altitudinea corecta ar fi 8844,43 metri ± 0,21 metri. Probabil ca disputele vor continua.
Potrivit profesorului Bilham, muntele continua sa creasca cu 3-5 mm pe an in timp ce se deplaseaza spre nord-est aproximativ 27 mm sub presiunea creata de depresia placii indian sub placa eurasiana
Prima persoana care a evocat posibilitatea unei ascensiuni pe Everest a fost Clinton Thomas Dent, presedintele Clubului Alpin Englez, in 1885.
Prima expeditie se considera a fi expeditia britanica din 1921. A fost obtinuta permisiunea celui de-al zecelea Dalai Lama pentru a explora muntele din nord si est. Nici un membru al expeditiei nu ajunge pe varf. Expeditia a fost finantata de "Mount Everest Committe", condusa de colonelul Charles Howard-Bury, formata din Harold Raeburn, George Mallory, Brian Donahue, Guy Bullock si Edward Oliver Wheeler.
In 1922 pe 23 mai britanicii George Finch si Geoffrey Bruce au urcat pe versantul de nord pana la 8320 de metri. A doua expeditie britanica a utilizat pentru prima data tuburile de oxigen. A fost formata din Edward Lisle Strutt, George Mallory, George Finch, Edward F. Norton, Henry T. Morshead, Howard Somervell, Arthur Wakefield, John Noel, Tom G. Longstaff, Geoffrey Bruce, John Morris, Colin G. Crawford si 160 de porteri. George Mallory doreste cu disperare sa ajunga pe varf, dar pe 7 iunie la a treia incercare o avalansa pune capat incercarii. Din pacate cu aceasta ocazie se inregistreaza si se raporteaza primele victime - sapte Sherpas.
Pe 8 iunie 1924 locotenent-colonelul Norton atinge o altitudine de 8580 m, fara oxigen dar este nevoit sa se reintoarca. Echipa a fost formata din George Mallory, Bentley Beetham, Geoffrey Bruce, John de Vars Hazard, R.W.G. Hingston, Andrew Irving, John Noel, Noel Odell, E.O. Shebbeare si Howard Somervell. George Leigh Mallory si Andrew Irving sunt vazuti pentru ultima data la mijlocul zilei la o altitudine de 8450 m. Ei erau in plina ascensiune, dar nu s-au mai intors. Un mare semn de intrebare se ridica si astazi in lumea alpinistilor, au ajuns sau nu pe varf. Sunt dovezi indirecte care conduc la sustinerea ideii ca au fost primii alpinisti din lume care au ajuns pe Everest. Problema nu este inca clarificata. Cine stie ce ne rezerva viitorul!? Sa ne reamintim ce a raspuns Mallory cand a fost intrebat de ce vrea totusi sa urce pe Everest: "Pentru ca este acolo!".
In anii '30 au mai fost sapte expeditii britanice soldate cu tot atatea insuccese.
In aprilie 1933, Lucy Houston, o fosta dansatoare de cabaret, devenita milionara, fondeaza «Houston Everest Flight of 1933» in dorinta de a zbura peste Everest. Si intr-adevar marchizul Douglas Douglas-Hamilton, viitorul duce de Hamilton piloteaza un avion si survoleaza varful timp de 15 minute pentru prima oara, facand mai multe fotografii aeriene.
In 1947 a avut loc o tentativa ilegala de escaladare a varfului (pe partea nordica), dar inrautatirea vremii opreste echipa compusa din Earl Denman, Tenzing Norgay si Ange Dawa Sherpa la aproape 6700 de metri.
In 1950 Tibetul intra sub dominatia chineza si accesul alpinistilor pe aceasta cale este blocat la frontiera. Regele Nepalului autorizeaza expeditii pe partea sudica. Bill Tilman acompaniat de Charles Houston, Oscar Houston si Betsy Cowles realizeaza prima apropiere de Everest pe partea sudica
In 1951, o expeditie sustinuta de Clubul Alpin si Royal Geographical Society condusa de Eric Shipton si cu participarea lui Tom Bourdillon, M.P.Ward, W.H. Murray si neozeelandezii Edmund Hillary si H. Riddiford, traverseaza cascada de gheata Khumbu, se aventureaza in valea Tacerii si pe pantele lui Pumori si trag concluzia ca este posibila ascensiunea pe partea sudica.
In 1952 Swiss Foundation for Alpine Research lanseaza expeditii pentru asaltul varfului. Primavara, ?douard Wyss-Dunant, Gabriel Chevalley, Raymont Lambert, Ren? Dittert, L. Flory, R. Aubert, A. Roch, J. Asper, E. Hofstetter si Tenzing Norgay instaleaza tabara VI si chiar tabara VII la 8380 m altitudine. Lambert si Norgay ating altitudinea de 8595 m. Problemele de logistica si echipament pentru respiratie conduc la retragerea expeditiei, care a fost foarte aproape de a reusi. In toamna, o noua incercare a fost realizata de catre G. Chevalley, R. Lambert, E. Reiss, J. Buzio, A. Spohel, G. Gross, N.G. Dyhrenfurth si T. Norgay escaladeaza Lhotse. Acest traseu este acum traseul normal. Doua accidente, dintre care unul mortal facand prima victima dupa douazeci de ani, determina retragerea expeditiei.
Si astfel ajungem in anul de gratie 1953, cand pe 29 mai, Edmund Hillary si Tenzing Norgay sunt primii alpinisti care ating varful pe partea sudica. Ei au facut parte din expeditia britanica condusa de John Hunt. Echipa a fost formata din R.C. Evans, G. Band, T. Bourdillon, A. Gregory, Edmund Hillary, W.G. Lowe, C. Noyce, M.P. Ward, M. Westmacott, C.G. Wylie si Sherpa Tenzing Norgay.
Odata deschisa calea spre varf incepe sarabanda recordurilor. In 1960 trei chinezi - Wang Fuzhou, Qu Yinhua si Konbu - reusesc sa urce pe creasta nordica.
James Whittaker a devenit in 1963 primul american care a reusit atingerea varfului. In acelasi an se mai inregistreaza o premiera: traversarea varfului de la vest si coborarea pe sud-vest. Performeri: Tom Hornbein si Willi Unsoeld, membrii expeditiei americane.
Nepalezul Nawang Gombu devine la 20 mai 1965 primul om care ajunge pe Everest de doua ori, mai intai cu o expeditie americana si apoi cu una indiana.
Japonezul Yuichiro Miura a fost prima persoana din lume care a coborat cu schiurile de pe Everest, pe versantul sudic in 1970.
Un copil de 16 ani, Shambu Tamang din Nepal, devine in 1973 cel mai tanar alpinist care ajunge pe varf.
Alpinistele nu se lasa si pe 16 mai 1975 japoneza Junko Tabei acompaniata de Ang Tshering din Nepal urca pe varf pe versantul sud-estic, in cadrul unei expeditii feminine sponsorizata de ziarul Yomiuri si televiziunea Nihon din Japonia. Cateva zile mai tarziu, pe 27 mai 1975, tibetana Phantog cucerea si dansa cel mai inalt varf al lumii, pe traseul saua nordica-creasta nordica, facand parte dintr-o expeditie din R. P. Chineza, condusa de Sih Cian-Ciun. Phantog devine a doua femeie din lume pe Everest si prima alpinista care urca pe ruta nordica.
In 8 mai 1978, italianul Reinhold Messner si austriacul Peter Habeler erau primii oameni care ajungeau pe varf fara tuburi de oxigen, intr-o vreme in care nimeni nu stia care sunt urmarile in planul sanatatii, si cand nu putini medici le prezisera sechele cerebrale pe viata, daca nu chiar moartea.
Poloneza Wanda Rutkiewicz are faima de a fi prima "mare doamna din Europa" care a escaladat "Zeita mare a pamantului". In clasamentul mondial, ea este a treia alpinista care se poate mandri cu o asemenea performanta, realizata toamna, la 16 octombrie 1978, pe traseul clasic: saua sudica-creasta sud-estica.
In 1979 o veste buna pentru alpinistii de pretutindeni: China redeschide frontiera tibetana.
Polonezii stabilesc pe 17 februarie 1980 un nou record: prima ascensiune de iarna. Alpinistii Leszek Cichy si Krzysztof Wielicki sunt cei ce au realizat acest lucru.
Reinhold Messner pe 20 august 1980, reuseste o ascensiune solo pe ruta nordica fara ajutorul oxigenului.
Pe 4 mai 1982, echipa sovietica formata din Vladimir Balberin si Edward Myslovsky reuseste prima ascensiune in conditii nocturne a varfului.
In septembrie 1986, un avion usor aterizeaza in apropierea taberei de baza.
In 1988 Lydia Bradey, din Noua Zeelanda, este prima femeie care ajunge pe "Acoperisul Lumii" fara oxigen artificial.
Pe 5 mai 1988 o intalnire neobisnuita pe Everest. Chinezii urca pe partea nordica, iar japonezii si nepalezii pe partea sudica, si ce credeti, se intalnesc simultan pe varf. Apoi coboara fiecare pe cealalta ruta. Cu acest prilej Tsering Dorje (unul din cei trei membri ai echipei chineze) stabileste recordul de durata pe varf - 99 de minute.
Pe 26 septembrie 1988 francezul Jean-Marc Boivin zboara cu parapanta de pe varf si ajunge in 20 de minute in tabara de baza. In aceasi zi francezul Marc Batard face o ascensiune solitara fara oxigen in 22 ore si 30 de minute pornind din tabara de baza pe partea sudica.
In 1990 primul fiu al unui alpinist care a cucerit Everestul a ajuns pe culme: Peter Hillary, fiul lui Edmund Hillary. Vine si randul francezilor, cam tarziu este adevarat, si pe 5 octombrie 1990, doctorul in medicina Christine Janin devine prima frantuzoaica care atinge varful.
In 21 octombrie 1991, Andy Elson, a pilotat pentru prima data un zeppelin pe deasupra Everestului. Montgolfierul survoleaza varful la aproape 10300 m altitudine.
In 1993 un veteran - spaniolul Ramon Blanco a devenit cea mai in varsta persoana care a reusit sa ajunga pe varf la 60 de ani si 160 zile. In acelasi an, Chin-Hsiung Wu este primul alpinist din Taiwan care ajunge pe Everest.
In 1994, americanii Barry Bishop si fiul sau Brent au devenit primul cuplu de acest fel care a cucerit cel mai inalt varf din lume.
Prima femeie care a urcat Everestul solo si fara asistenta respiratorie a fost scotianca Alison Hargreaves in 13 mai 1995.
In sfarsit un roman pe Everest. Acest lucru se intampla pe 17 mai 1995. Realizator pietreanul Constantin Lacatusu. Din echipa internationala (Romania, Noua Zeelanda, Franta, Canada, Finlanda, Nepal) condusa de Russell Brice (NZ) doar Lacatusu a atins varful.
Aschia nu sare departe de trunchi. Tot in 1995 George Mallory, nepotul lui George Leigh Mallory, a ajuns in varf.
Serpasa Ang Rita pe 23 mai 1996 a realizat cea de-a zecea ascensiune fara sa utilizeze rezervoarele de oxigen.
In 1998, americanul Tom Whittaker este prima persoana cu handicap fizic care ajunge in varf, dupa tentativele esuate din 1989 si 1995.
Pe 1 mai 1999 o expeditie de cercetare gaseste trupul conservat al lui George Mallory la 8138 de metri, pe partea nordica.
Un nou succes feminin pe 29 mai 1999, Cathy O'Dowd este prima femeie care a reusit sa urce pe Everest pe doua rute, cea de nord (29 mai 1999) si cea de sud (25 mai 1996).
Chinezii se pregatesc pentru Jocurile Olimpice. Cu ocazia celei de-a sasea editii a Jocurilor etnice nationale din 1999, zece alpinisti chinezi au ajuns in varf si au aprins flacara sacra. Tot acum alpinista Guisang a devenit prima femeie din lume care a ajuns de doua ori pe varf pe partea nordica, in timp ce Benha Zhaxi a spulberat recordul detinut de Tsering Dorje, si a ramas 138 minute pe varf.
Pe 7 octombrie 2000, slovenul Davo Karnicar a coborat masivul pe schiuri in 4 ore si 40 de minute, pana in tabara de baza, strabatand portiuni acoperite cu gheata si stanci.
Si copiii ajung pe Everest. Pe 23 mai 2001, Temba Tsheri Sherpa, un nepalez in varsta de 16 ani si 14 zile, a devenit cel mai tanar alpinist din lume care a reusit sa ajunga pe varf.
Escaladarea Everestului fara a-l putea vedea este o realizare care nu lasa loc de comentarii. Americanul de 32 de ani Erik Weihenmayer este, poate, adevaratul stapan al Everestului, nu pentru ca l-ar fi urcat in viteza sau singur, ori fara oxigen, ci pentru ca este singurul om fara darul vederii care a indeplinit vreodata aceasta misiune incredibila. Pentru performanta din 25 mai 2001 primeste premiul ESPN si IDEA, un premiu pentru curajul de a-ti depasi limitele fizice.
Fiii a trei pionieri ai Everestului - Sir Edmund Hillary, Tenzing Norgay si Barry Bishop - au realizat o expeditie remarcabila inapoi pe Everest in 2002.
Alt record copilaresc se stabileste in 2003, tanara serpasa de 15 ani, Ming Kipa Sherpa, a ajuns pe varf.
Pe 23 mai 2003 serpasul nepalez Pemba Dorje a stabilit un nou record privind cea mai rapida ascensiune a varfului Everest, reusind sa strabata traseul de la tabara de baza (5364 m) pana in varf in 12 ore si 45 de minute.
In acelasi an 2003, veteranul Yuichiro Miura, un japonez in varsta de 70 de ani si 222 de zile, schior profesionist, a devenit cel mai in varsta alpinist din lume care a reusit sa ajunga pe varful Everest. El a fost insotit de fiul sau de 33 de ani si de alti alpinisti.
Se intampla tot in 2003. Cu prilejul implinirii a 50 de ani de la cucerirea pentru prima oara a Everestului, televiziunea centrala chineza (CCTV) a efectuat, pentru prima oara in istoria televiziunii, o transmisie in direct de pe varful muntelui.
Se ajunge pe Everest si fara sa ai pregatirea unui alpinist. In 2003 medaliata cu aur la JO de la Lillehammer in probele de schi fond 15 si 30 de km, italianca Manuela di Centa a reusit sa escaladeze varful, fara ca inainte sa mai fi urcat pe alte culmi.
Recordul de viteza pentru o ascensiune cu ajutorul rezervoarelor de oxigen este de 8 ore si 10 minute si este detinut de la 21 mai 2004 de Sherpa Pemba Dorje.
La 14 mai 2005, un elicopter a stabilit recordul mondial pentru aterizarea si decolarea de la cea mai mare altitudine. Elicopterul de tip Eurocopter AS-350 Ecureuil a decolat la 14 mai de la baza Lukla, aflata la o altitudine de 2866 de metri si a atins varful Everest in aceeasi zi, aterizand la 8850 de metri altitudine. Dupa trei minute si 15 secunde, elicopterul a decolat. Recordul a fost validat de Federatia Aeronautica Internationala.
Daca se poate ajunge pe Everest fara pregatire alpina sau fara vedere de ce sa nu poata escalada varful un om cu ambele picioare amputate. In ciuda faptului ca una din proteze s-a rupt in timpul catararii, in 2006, neozeelendezul Mark Inglis, de 47 de ani, atinge varful.
Pe 25 mai 2006 austriacul Christian Stangl a urcat North Face fara tuburi de oxigen si fara ajutor in doar 16 ore si 42 minute, depasind recordul lui Hans Kammerlander, un fost coechipier al lui Reinhold Messner, de la inceputul anilor 1980, cu 18 minute.
Cel mai tanar strain care a ajuns pe Everest este californianca de 18 ani Samantha Larson in 2007. In acelasi an britanicul Rod Baber a avut doua conversatii telefonice pe celular care au intrat in Cartea Recordurilor ca fiind telefonul dat de la cea mai mare inaltime. Acest record a fost posibil datorita companiei chineze "China Mobile", care a instalat la baza tibetana un sistem foarte puternic, dar si datorita celor de la Motorola, care au sponsorizat pe Rob Baber si expeditia sa.
16 mai 2007 este ziua cand se mai stabileste un record. Canadianul Manuel A. Pizarro supravietuiste mai mult de 24 de ore pe Everest fara echipament, hrana si asistenta respiratorie.
Se apropie Jocurile Olimpice. Chinezii se pregatesc. In 2007 saptesprezece alpinisti au facut o ascensiune de succes pentru aprinderea tortei olimpice.
Pe 8 mai 2008, torta olimpica a atins cel mai inalt varf din lume, purtata de o echipa de alpinisti chinezi, o premiera istorica, cu trei luni inaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing. Ultimul purtator al flacarii, special conceputa pentru inalta altitudine, a fost o femeie, tibetana Cering Wangmo.
Cel mai in varsta alpinist care si-a infipt bocancul pe Everest este nepalezul Min Bahadur Sherchan, care a ajuns pe varf la 25 mai 2008 la varsta de 76 de ani si 340 de zile. De altfel, potrivit ultimilor statistici ale binecunoscutului Eberhard Jurgalski, efectuate la 28 noiembrie 2010, pe "Acoperisul Lumii" au urcat 16 alpinisti in varsta de peste 65 de ani. Unii din ei chiar de doua ori, este vorba despre japonezul Miura Yuichiro (locul doi in ierarhia varstnicilor) si rusul Cherny Nikolai. Alpinistii veterani provin din urmatoarele tari: Nepal - 1, Japonia - 6, Rusia - 1, Canada - 1, Sua - 3, Austria - 1, Coreea de Sud - 1, Italia - 1, Marea Britanie - 1.
Pe 20 mai 2009, un record mondial: cel mai mare numar de alpinisti ajunsi in varf, in aceeasi zi - 150.
Un nou record mondial pentru cea mai mare altitudine la care a fost jucat vreodata un meci de cricket a fost stabilit in 2009: la 5165 metri inaltime, pe Everest. Grupul de 50 de persoane format din jucatori, arbitri, medici si spectatori, a avut nevoie de noua zile pentru a ajunge la locul in care s-a desfasurat partida. Meciul a fost ideea britanicului Richard Kirtley (29 de ani), un mare pasionat de expeditii si cricket.
Pe 22 mai 2010, Jordan Romero, un american in varsta de 13 ani, a devenit cel mai tanar alpinist care a ajuns pe Everest. Din grup faceau parte Jordan, tatal sau si trei ghizi sherpa. Grupul lui Romero a abordat ruta nordica venind dinspre Tibet. O situatie absurda dupa opinia noastra: sa folosesti un copil, chiar mare amator de munte si alpinism, ca sa stabilesti un record. Ceea ce au facut americanii seamana cu un banc mai vechi de pe timpul sovieticilor care spunea ca cel mai mare pitic din lume traieste in URSS. Aceasta realizare este un afront la adresa nepalezilor care detinusera pana atunci suprematia si sigur nu va fi fara urmari. Astfel, Sherpa Pemba Dorje care a ajuns pe Everest in opt ore si zece minute in 2004 il pregateste pe fiul sau Tseten Sherpa (are aproape zece ani, dupa unele surse) sa urce in 2011 sau 2012, pentru a bate recordul lui Jordan Romero. Dupa ascensiunea lui Jordan Romero atat Nepalul cat si China au decis sa nu mai permita ascensiunea unor persoane mai mici de 18 ani. Suntem convinsi insa ca daca nepalezii vor gasi un copil "potrivit" nu se vor da in laturi sa isi restabileasca suprematia. De altfel Sherpa Pemba Dorje considera ca toate recordurile ar trebui sa apartina tarii sale. In principiu are dreptate avand in vedere ceea ce fac porterii si serpasii pentru reusita ascensiunilor.
In mai 2010, serpasul nepalez Appa Sherpa este omul care a urcat de douazeci de ori pe Chomolungma. In varsta de 49 de ani, barbatul si-a castigat renumele de "Super Sherpa". Aceste ascensiuni au avut loc in intervalul 10 mai 1992 si 22 mai 2010. Urmaritorul sau, Chewang Nima de 43 de ani, care avea la activ 19 catarari, a decedat din pacate la sfarsitul lunii octombrie 2010, fiind surprins de o avalansa pe muntele Baruntse.
Tot in 2010 Compania de telefonie mobila nepaleza "Ncell" membra a grupului suedez TeliaNocera, instaleaza in tabara de baza nepaleza sistemul 3G. Are loc prima transmisie telefonica video intre Pasi Koistinen, administratorul delegat al firmei, si alpinistul nepalez Namghyal Sherpa, aflat la 5200 m altitudine. Se pare ca era telefoniei prin satelit pe Everest este pe cale sa apuna.
Pe Everest, conform statisticii din 29 iunie 2010 a lui Eberhard Jurgalski au urcat 4571 de alpinisti, din care 253 alpiniste. Alpinisti din 81 de tari au suit pe varf. Cei mai multi alpinisti provin din Nepal si anume: 1991. SUA conduce la numarul de alpiniste: 41. Romania este clasata pe locul 49 cu 5 realizari dar nicio alpinista nu se numara printre cei cinci.
Stiati ca pe Everest se organizeaza anual un maraton? Acesta se desfasoara in fiecare an pe 29 mai pentru a comemora prima ascensiune pe cel mai inalt varf din lume si apare in Cartea Recordurilor ca fiind maratonul desfasurat la cea mai mare altitudine din lume. In 2010, intrecerea a inceput la o inaltime de 5356 de metri si s-a terminat la 2000 de metri mai jos in orasul Namche Bazaar. Traseul a acoperit 42 de kilometri de traseu montan. Castigatorul cursei la care au participat 135 de alergatori din toata lumea a fost Phurba Tamang, un nepalez care a terminat maratonul in trei ore, 41 de minute si 20 de secunde.
Vest Pocket Kodak ajunge cel mai celebru aparat fotografic in lumea alpinistilor. A fost folosit de Andrew "Sandy" Irvine in expeditia incheiata tragic in 1924. Se pare ca performantele acestui aparat sunt excelente si astazi. Constituie o proba pentru cei ce sustin ca Mallory si Irvine sunt primii alpinisti care au ajuns pe Everest.
Cum poti ajunge pe Everest? Astazi se considera ca sunt 15 rute de acces. Pentru a evita confuziile prezentam denumirea rutelelor in limba engleza. Dar sa incepem, neluand in considerare ce s-a intamplat in 1924.
Prima ruta este bineinteles a nepalezului Tenzing Norgay si a neozeelandezului Edmund Percival Hillary, ruta stabilita pe 29 mai 1953, si anume South-East Ridge Route. Doua treimi din alpinisti urmeaza traseul Hillary-Tenzing prin Saua de Sud, considerata cea mai usoara.
Au trecut 7 ani si o echipa chineza deschide pe 25 mai 1960 ruta North Ridge.
In 1963 pe 22 mai, Willi Unsoeld si Tom Hornbein au efectuat prima ascensiune pe West Ridge, cunoscuta azi sub numele de West Ridge/North Face. La coborare au utilizat ruta South East Ridge/South Col.
Dougal Haston si Doug Scott stabilesc pe 24 septembrie 1975 ruta South West Face. Andrej Stremfelj si Jernej Zaplotnik ajuns pe varf pe West Ridge si au coborat pe Hornbein Couloir pe 13 mai 1979.
Pe 10 mai 1980 japonezii: Tsuneoh Shigehiro si Takashi Ozaki fac prima ascensiune completa pe North Face (pe asa-zisul Culoar Japonez in cadrul Culoarului Hornbein).
Peste cateva zile pe 19 mai 1980, Jerzy Kukuczka si Andrzej Czok folosesc South Pillar pe partea dreapta a Southwest Face.
Anul 1980 e plin de performante, pe 20 august in celebra ascensiune solo italianul Reinhold Messner utilizeaza North Col pe North Face si Great Couloir.
Vine si randul rusilor pe 4 mai 1982. 11 alpinisti rusi urca pe stanga Great Central Gully a Southwest Face.
Pe 8 octombrie 1983, Lou Reichardt, Kim Momb si Carlos Buhler ajung pe varf pe ruta East a Kangshung Face.
Australienii nu se lasa nici ei mai prejos si pe 3 octombrie 1984 Tim Macartney-Snape si Greg Mortimer fara butelii de oxigen urca pe North Couloir.
Alpinistii canadieni isi aduc si ei contributia prin alpinista Sharon Wood, care pe 20 mai 1986 foloseste o noua ruta pe West Shoulder a Rongbuk Glacier si a continuat ascensiunea pe Hornbein Couloir.
Britanicul Stephen Venables, pe 12 mai 1988, face o ascensiune pe linia stanga a rutei din 1983, Kangshung Face. In prezent este cunoscuta ca East Face-South Col-SE Ridge.
Prima ascensiune pe Northeast Ridge este efectuata de Kiyoshi Furuno si Shigeki Imoto din Japonia si nepalezii Dawa Tshering Sherpa, Pasang Sherpa si Nima Sherpa pe 11 mai 1995.
Peter Kuznetzov, Valeri Kohanov si Grigori Semikolenkov pe 20 mai 1996 fac prima ascensiune pe culoarul North-Northeast.
Sesizam ca toate premierile au avut loc in luna mai, cu exceptia neegalabilului Reinhold Messner care a suit pe varf in august.
Alte articole la fel de interesante, stiri montane la zi, etc. pot fi citite online pe www.veteranul1.ro si www.turistmania.ro .
Articol semnat de IULIAN NICA & GABRIEL-ANTONIE LAZAROVICI
Articol vizualizat de 2 ori
Lista comentarii