In timpul unei excursii montane ne putem confrunta cu o serie de situatii neplacute carora, trebuie sa invatam sa le facem fata. Acestea pot fi grupate in doua mari categorii de pericole - subiective si obiective - generate fie de factorul uman, fie de factorul natural.
A. PERICOLELE SUBIECTIVE pot fi generate de urmatoarele cauze principale:- pregatirea necorespunzatoare a excursiei (echipamentul necorespunzator, necunoasterea zonei de deplasare s.a.); - lipsa de tehnica/nepriceperea; - mersul de unul singur, cumulat cu neatentia; - supraestimarea fortelor proprii si abordarea unor trasee prea dificile (obositoare, lungi); - consumul de tutun si alcool in timpul ascensiunii, care implica o scadere a rezistentei organismului.
1. Pericolele legate de organizarea unei excursii: a) vor fi inlaturati din grup, inca din gara, cei ce nu poseda echipament corespunzator gradului de dificultate al traseului propus; b) cei cu o pregatire fizica mai precara sau cu probleme de sanatate, se vor “bucura” de o atentie deosebita, fiind plasati in fata, astfel incat ei sa impuna ritmul de deplasare si sa se afle in permanenta sub supravegherea celorlalti; c) alegerea traseelor se va face in functie de componenta grupului si de problemele existente la un moment dat; d) se va evita parcurgerea traseelor pe timp de noapte (recomandabil intre orele 7ºº si 18ºº), iar daca acest lucru nu este posibil, turistii vor sta cat mai apropiati unul de altul si se vor folosi lanternele.
2. Pericole legate de conducerea grupului. In conditiile practicarii turismului montan, pot apare nenumarate situatii neprevazute, specifice, ce pot fi solutionate intr-un mod cat mai putin riscant doar de catre cei cu o bogata experienta si cu un simt organizatoric dezvoltat. Prin urmare, conducerea unei excursii va fi asigurata de ghid sau de organizator care, se presupune ca cunoaste deja traseul si particularitatile sale.
DE RETINUT! Conducerea unei excursii va fi asigurata de catre un ghid sau organizator cu experienta, ce cunoaste deja traseul cu particularitatile sale.
B. PERICOLELE OBIECTIVE sunt generate de factorul natural si se refera indeosebi la traversarea unor zone periculoase intalnite pe traseu. In aceste conditii este recomandata ocolirea acestora, iar cand acest lucru nu este posibil trebuie sa luam toate masurile de siguranta.
1. Traversarea unor rauri repezi de munte: a) trecerea se va face prin vaduri unde inaltimea apei nu depaseste 90 cm; b) se va intinde o balustrada din coarda sau cordelina de pe un mal pe celalalt; c) distanta dintre turisti va fi de o lungime de brat (1 m); d) in timpul traversarii se va folosi un bat de schi sau o prajina, ce vor fi tinute in amonte.
DE RETINUT! Montarea unor balustrade din coarda sau cordelina; Depistarea turistilor cu pregatire fizica slaba si plasarea acestora in fata grupului, dar in spatele ghidului sau al unei persoane cu experienta; In locurile unde panta este mai mare, se vor folosi toate punctele de sprijin (arbori razleti, buturugi, radacini iesite la suprafata, tufisuri, colturi de stanca). Inainte de a folosi un astfel de punct de sprijin, verificati soliditatea acestuia.
2. Traversarea peste vai inguste si adanci, unde podetele sunt subrede: a) folosirea corzii sau cordelinei pentru balustrada; b) plasarea celor mai slab pregatiti si a fricosilor in fata, acestia fiind ajutati sa traverseze de catre ghid.
3. Parcurgerea unor povarnisuri cu iarba. In zona pasunilor alpine iarba este mare si alunecoasa, ceea ce ingreuneaza destul de mult mersul. In astfel de cazuri se recomanda alegerea unui versant cat mai neted si urcarea pantei in serpentine (zig-zag), asemeni potecilor facute de animale, piciorul dinspre deal sprijinindu-se uneori de sol si cu muchia bocancului. Atunci cand se va schimba directia se va schimba si piciorul de sprijin, oferindu-se astfel posibilitatea relaxarii.
DE RETINUT! In cazul in care nu exista decat varianta unei pante foarte inclinate, trebuie sa tineti cont de urmatoarele: Montarea unei balustrade din cordelina, folosita pentru asigurarea turistilor; Evitarea agatarii de smocurile de iarba intrucat acestea nu ofera o priza sigura, putand sa se desprinda relativ usor din pamant.
4. Traversarea unei zone cu jnepenis. In limita posibilitatilor aceste zone vor fi evitate, iar atunci cand acest lucru nu este posibil se va incerca evitarea efortului de a inlatura crengile jneapanului, intrucat va va obosi si va va intarzia inaintarea. Astfel, se va incerca deplasarea prin calcarea crengilor inferioare si sprijinirea cu mainile de cele superioare. Acolo unde este cazul, se poate poate adopta si pozitia de mers in patru labe.
DE RETINUT! La traversarea unei zone de jnepenis, veti imbraca suprapantalonii sau veti folosi parazapezile/jambierele, evitand astfel ranirea sau zgarierea picioarelor.
5. Traversarea unei zone cu grohotis. Turistii care se deplaseaza printr-o zona de grohotis sunt expusi in primul rand alunecarii pietrelor si starnirii unei adevarate avalanse de pietre. GROHOTISUL se prezinta sub forma unei mase compacte de bolovanisuri provenita din dezagregarea rocilor unui versant de munte, in general asezat in panta. Deplasarea in astfel de cazuri se va face cat mai aproape de peretii stancosi, pasindu-se cu grija si incercandu-se prin tatonare cu piciorul stabilitatea bolovanului. In cazul in care se intampla sa cada pietre, cel ce va observa primul acest lucru, va striga “Atentie pietre!”.
DE RETINUT! Turistii se vor deplasa pe marginea culoarului de grohotis, folosind cat mai mult zonele cu iarba si pamant. Pe portiuni scurte, in cazul grohotisului marunt, coborarea poate deveni chiar atractiva, semanand cu alunecarea pe zapada.
6. Parcurgerea unui traseu montan in conditii de vant puternic (furtuna) si/sau averse insotite de descarcari electrice: a) in conditiile in care vantul are o intensitate suficient de mare pentru a ne dezechilibra, ne vom deplasa sprijinindu-ne si cu mainile; b) in locurile nesigure, unde exista pericolul de a ne prabusi, vom folosi coarda de alpinism pentru a ne asigura; c) in vederea intampinarii unei rezistente cat mai scazute din partea vantului, vom incerca sa ne aranjam echipamentul intr-un mod cat mai aerodinamic; d) parasirea cat mai rapida a traseului de creasta si adapostirea in grote, pesteri sau sub blocuri mari de piatra.
DE RETINUT! In cazul in care nu avem unde sa ne adapostim, ne vom culca pe sol, indepartand in acelasi timp, toate obiectele metalice si in special pe cele lungi si ascutite (montantii si cuiele cortului, piolet, bete de schi, cutit s.a.). In functie de posibilitati, vom incerca sa ne izolam prin punerea unei folii de polietilena sau cauciuc.
7. Parcurgerea unui traseu montan in conditii de vizibilitate redusa (ceata, plafon de nori coborat, furtuna de zapada s.a.): a) principalul pericol in astfel de situatii consta in ratacirea traseului; b) unul dintre turisti va ramane la ultimul marcaj intalnit in timp ce ceilalti se vor deplasa pe directia inainte, cautand urmatorul marcaj, folosindu-se de harta si busola; c) turistii vor sta la o distanta cat mai mica, putand chiar sa tina in mana stanga o cordelina ce va fi intinsa pe toata lungimea grupului; d) turistii vor tine legatura in permanenta prin semnale acustice (strigate, fluieraturi s.a.); e) prezenta se va verifica periodic, cat mai des, prin numaratoare.
8. Traversarea unor zone de avalansa: a) alegerea drumului cel mai apropiat de linia de creasta (cat mai sus); b) in cazul in care acest lucru nu este posibil, se va alege drumul de cea mai mare panta (urcarea se va face aproape vertical si nu in zig-zag); c) existenta unei bucati de cordelina cu lungimea de 2-6 m, cat mai viu colorata, numita si “snur de avalansa” pentru a putea fi mai usor depistata eventuala victima; d) la gatul fiecarui turist montan va exista o basma sau o batista mai mare care sa poata fi trasa deasupra gurii si a nasului. Aceasta este foarte utila in conditiile avalansei de zapada fina care, datorita cristalelor de gheata, poate duce (prin inhalare) la explozia plamanilor; e) traversarea in ordine, in monom, cate unul singur pe toata lungimea zonei periculoase; f) traversarea in primele ore ale diminetii sau dupa-amiaza (orele 15ºº-17ºº).
DE RETINUT! O avalansa poate antrena sute sau mii de tone de zapada; Viteza atinsa poate ajunge pana la 300 km/h; Oprirea unei avalanse de zapada uda, duce la inghetarea instantanee a acesteia; O avalansa poate defrisa paduri intregi, poate rade stanci sau varfuri de munte: 1 m³ de zapada afanata = 30 kg, 1 m³ de zapada uda = 300 kg, 1 m³ de zapada uda si inghetata = 900 kg.
Cauzele care duc la producerea avalansei: a) o panta cu o inclinatie mai mare de 15-17º; b) temperatura ridicata; c) un strat de zapada proaspata care nu are timp sa faca priza cu cel vechi; d) zgomote puternice; e) taierea zapezii cu schiurile.
9. Traversarea unei zone cu cornise de zapada. Cornisele se formeaza datorita vantului ce spulbera zapada si fenomenului de inghet-dezghet, prin aglomerarea stratului de zapada care, se incovoaie in special in zonele de creasta. De multe ori, aceste cornise ne pot induce in eroare, furnizand impresia ca stratul respectiv de zapada este sigur, imbiindu-ne sa o apucam in acea directie. In realitate, stratul de zapada este atat de inselator incat nu putem deosebi zona sub care nu mai exista solul pe care sa se sprijine, existand pericolul de a ne prabusi. Pentru a avea o imagine cat mai sugestiva asupra corniselor, ganditi-va la portiunea de zapada care depaseste streasina caselor, fara sa cada.
DE RETINUT! In astfel de situatii, vom evita creasta propriu-zisa (“cumpana apelor”), alegand sa ne deplasam cat mai in interior; Prevenirea prabusirii in abis poate fi evitata prin legarea cu coarda si asigurarea cu ajutorul pioletului; Trecerea pe sub aceste adevarate “stresini de zapada” ne va obliga sa procedam ca si in cazul zonelor de avalanse, cate unul singur pe toata portiunea.
10. Evitarea animalelor salbatice: a) in timpul mersului vom discuta cu voce tare pentru a ne face simtita prezenta; b) daca zariti animalele din timp, le veti evita cu calm; c) noaptea, in conditiile camparii in padure, faceti focul care, va fi intretinut pe toata durata noptii; d) in zonele impadurite sau cu tufisuri, vom purta un mic ciomag cu care vom face zgomot prin lovirea copacilor si/sau a tufelor, in felul acesta animalele fiind prevenite; e) in cazul intalnirii ursoaicei cu pui, vom cauta sa ramanem cat mai nemiscati si calmi, evitand astfel infurierea animalului.
DE RETINUT! In cazul in care totusi va va ataca, adoptati “pozitia mortului”, culcandu-va pe burta, cu mainile stranse pe ceafa, protejandu-va astfel fata si gatul. Cautati sa pastrati in permanenta aceasta pozitie, pana cand ursoaica, dandu-si seama ca nu prezentati nici un pericol va va lasa in pace.
Articol vizualizat de 2 ori
Lista comentarii