Eroinele Everestului

Motto: "Nu inteleg de ce barbatii fac atata caz despre Everest - este doar un munte..."
(Junko Tabei)


Pe 16 mai 1975, japoneza Junko Tabei a devenit prima femeie care a ajuns pe “Acoperisul Lumii”, parcurgand traseul versantului sud-estic. S-a nascut pe 23 mai 1939 in provincia japoneza Fukushima. A capatat “microbul” alpinismului dupa escaladarea muntelui Nasu la varsta de zece ani. Experienta i-a schimbat viata pentru totdeauna.

Dupa ce a absolvit Universitatea Showa, unde a studiat literatura engleza, a fondat un club de alpinism pentru femei: “Ladies Climbing Club Japan” in 1969. In aceasta perioada escaladeaza alaturi de sotul ei Muntele Fuji si alti munti foarte inalti din Japonia. De asemeni escaladeaza si varful Matterhorn din Alpii elvetieni. Pana in 1972 Tabei ajunge printre cei mai buni alpinisti din Japonia, astfel ca ziarul Yomiuri si televiziunea Nihon decid sa trimita o echipa numai de femei in Nepal pentru a incerca cucerirea varfului Everest, Junko Tabei fiind una dintre cele 15 selectate dintre sute de voluntare.

Dupa o pregatire indelungata si dura, la inceputul anului 1975 ele calatoresc la Kathmandu, unde angajeaza noua serpasi care sa le ghideze. Urmarind aceeasi ruta folosita de Edmund Hillary si Tenzing Norgay in 1953, reusesc ca , la inceputul lunii mai sa aseze tabara la altitudinea de 6300 de metri. Aici are loc, in timp ce se odineau, o avalansa care le acopera cu zapada. Junko insasi isi pierde constiinta pentru cateva minute, pana cand ghidul serpas o gaseste si salveaza din zapada. Are puterea insa de a continua ascensiunea si, punand pas dupa pas, atinge “Acoperisul lumii” in data de 16 mai, realizand o performanta istorica.

Tibetana Phantog, a doua femeie din lume care a cucerit Everestul

Pe 27 mai 1975, tibetana Phantog cucerea si dansa varful Everest, pe traseul saua nordica-creasta nordica, facand parte dintr-o expeditie din R. P. Chineza, condusa de Sih Cian-Ciun. In cele ce urmeaza voi prezenta filmul acestei ascensiuni extrem de interesanta. Punctul de plecare a fost localitatea tibetana Lhassa. Cantitatea imensa de materiale necesara expeditiei a fost transportata de o coloana de camioane a armatei chineze, pe o sosea asfaltata, construita in acest scop pana in apropierea masivului Himalaya.

Tabara de baza a expeditiei a fost amenajata in vecinatatea manastirii Rongruc (la o altitudine de 3000 m), sprijinita si coordonata in permanenta de fortele armatei, care au asigurat pe toata durata expeditiei imense forte umane si materiale pana in apropierea ?eii de nord, la peste 7000 m. Timp de 6 zile, o formatie compusa din 30 de persoane - antrenori, alpinisti cu o vasta experienta montana si cu o pregatire fizica desavarsita - au transportat diverse materiale, echipament, precum si peste 100 tuburi de oxigen la cele 4 tabere ce au fost organizate pana la o altitudine de 8200 m.

Intre 24 aprilie si 8 mai au fost amenajate taberele nr. 5, 6, precum si o tabara intermediara intre tabara 6 si varful Everest. Au fost pregatite scarile metalice, corzile, ce urmau a fi utilizate pentru asaltul final. Au fost 13 zile de effort epuizant, la care s-au adaugat o furtuna si un viscol ingrozitor, abatut in acele zile asupra masivului. Membrii expeditiei au fost obligati sa se regrupeze in tabara de baza, pentru odihna si refacere.

Dupa ce timpul s-a imbunatatit, in zilele de 17 si 18 mai s-a facut regruparea spre tabara nr. 6, la care au participat 3 alpiniste si 15 alpinisti, constituiti in doua echipe, si un numar insemnat de insotitori. Pe data de 25 mai, cand s-a atins tabara, doua dintre alpiniste erau complet epuizate trebuind sa se renunte la ele, pentru etapa finala a escaladarii varfului. In 26 mai, furtuna a incetat si cerul s-a inseninat. Membrii care au insotit expeditia au inceput montarea scarilor metalice si a corzilor pe portiunile de traseu dificile, pentru a inlesni accesul spre varf. Au fost nominalizati 9 membri care urmau sa se deplaseze la tabara intermediara si, de acolo, spre varful principal.

Zorii zilei de 27 mai. Era inca intuneric - cand primii desemnati - intre care si tibetana Phantog - au inceput sa urce spre tabara intermediara care sa afla la 360 de metri sub varf. Au ajuns acolo dupa aproape 2 ore si au facut o pauza de 10-15 minute, timp in care 2-3 minute au inhalat si oxigen. In jurul orei 14,30, varful Everest a fost cucerit. Temerarii au fost tibetana Phantog - a doua femeie din lume care a atins aceasta altitudine - in varsta de 37 ani, mama a 3 copii; Sodnam Norbu, 29 de ani; Lhoce, 37 ani; Samdrup, 23 ani; Darp-Huntso, 30 ani; Kunga Pasang, 29 ani; Tzering Tobigal, 29 ani; Ngapo Khien Zian si Hon Seng-Fu, 30 de ani, acesta din urma fiind singurul chinez din expeditie, restul fiind tibetani.

Cinci dintre participanti detineau diferite functii in armata, iar Lhoce si Hon Seng-Fu au luat parte la expeditiile chineze organizate in anii 1960 si 1964, cand au escaladat varful Dhisha-Pagma (8015 m). In timpul celor 70 de minute cat au stat pe varful Everest, cei 9 membri au infipt in zapada un trepied pa care au arborat steagul R. P. Chineze. Au fost efectuate diferite masuratori, s-au luat probe de gheata si zapada, s-a filmat si fotografiat, efectuandu-i-se fiecarui participant si EKG-ul.

La coborarea de pe cel mai inalt varf din lume, toti tibetanii erau convinsi ca tibetana Phantog era prima femeie din lume care a atins altitudinea de 8848 m. Ei nu aflasera ca doar cu 11 zile mai devreme, japoneza Djunko Tabei devenise prima femeie de pe mapamond care a cucerit varful cel mai inalt de pe Terra, parcurgand traseul versantului sud-estic. Pe data de 29 mai, toti membrii expeditiei au ajuns cu bine la tabara de baza. Evenimentul s-a sarbatorit in stil chinezesc. Din relatarile presei din perioada respectiva, din lucrarile de specialitate aparute ulterior, precum si din insemnarile facute de Vang Fu-Ciu - care a fost conducatorul de partid al expeditiei - reiese ca partea chineza a acordat o atentie deosebita acestei actiuni.

A fost intocmit un pliant foarte amanuntit, au fost mobilizate mari forte umane, cucerirea Everestului insemnand castigarea unui prestigiu international: alpinistele din R. P. Chineza sunt cele mai bune din intreaga lume! Un episod care ne face si azi sa zambim a fost atunci mediatizat anume, in stil specific, una dintre participante a solicitat sa intre in partid, pe cand se afla intr-o tabara, in drum spre varf.

Wanda Rutkiewicz, prima alpinista din Europa si a treia din lume care a cucerit Everestul, cea dintai femeie pe K2

Poloneza Wanda Rutkiewicz are faima de a fi prima “mare doamna din Europa” care a escaladat “Zeita mare a pamantului”. In clasamentul mondial, ea este a treia alpinista care se poate mandri cu o asemenea performanta, realizata toamna, la 16 octombrie 1978, pe traseul clasic: saua sudica-creasta sud-estica. Ea a facut parte atunci din expeditia germana condusa de K. Herrligkoffer, cu acel prilej numarandu-se printre cuceritorii Everestului si alpinistii Robert Allenbach, Siegfried Haupfauer, Wilhelm Klimek, insotiti de serpasii Ang Dorje, Mingam si Kami (primii doi serpasi au escaladat varful fara a folosi tuburi de oxigen!).

Cateva secvente biografice despre Wanda Rutkiewicz (in imagine). S-a nascut la 2 februarie 1943 in Plungiany-Polonia. A absolvit cursurile Institutului Politehnic din Wroclaw si inca din perioada studentiei facea botezul muntelui. Dupa ce a terminat studiile, a lucrat ca cercetatoare in microprocesoare la Institutul de Matematica, pe care-l paraseste dupa o perioada de mai bine de 15 ani, pentru a-si consacra viata numai si numai alpinismului.

La opt ani ea a inceput sa se catare in muntii Tatra. Mai tarziu a inceput sa se catare in Alpi si in muntii Norvegiei. S-a catarat intotdeauna in echipe feminine, reusind sa escaladeze peretele estic din Trollryggen, Norvegia (1968), si peretele nordic al Eigerului (ruta lui Messner, 1973). Avea sa escaladeze apoi fata nordica a celebrului Matterhorn in iarna lui 1978, iar in 1979, fata estica a Capucinului. A urcat pe varful Aconcagua (6959 m), precum si pe 8 varfuri de peste opt mii metri: 1985 - Nanga Parbat (8125 m), 1986 - K2 (8611 m), 1987 - Shisha Pangma (8046 m), 1989 - Gasherbrum II (8035 m), 1990 - Gasherbrum I (8068 m), 1991 - Cho Oyu (8201 m), Makalu (8463 m), Broad Peak (8047 m).

In perioada anilor ’70-’90 Wanda Rutkiewicz era considerata, pe drept cuvant, cea mai experimentata alpinista a tuturor timpurilor, o specialista a catararilor in masivul Himalaya. O femeie foarte culta, frumoasa, care vorbea la perfectie germana, engleza, rusa. In 1992, pleca in Himalya sa escaladeze varful Kangchenjunga, denumit si “Tronul zapezilor”, dar si “Muntele ucigas”. Avea pentru aceasta culme un veritabil respect, poate datorita faptului ca, in 1986, catalogat ca cel mai tragic an din istoria alpinismului in muntii Himalaya, cand a realizat un film de televiziune, i-a imortalizat pe cei mai multi dintre cei 30 de alpinisti care si-au pierdut viata in incercarea de a cuceri varful sacru.

Cunoscand “antecedentele” acestui munte a fost extrem de exigenta cu propria sa persoana, avand in vedere si vasta experienta acumulata in lupta cu inaltimile uriase, mereu acoperite de gheturi si zapezi: a hotarat sa elimine orice risc si sa nu se grabeasca pentru atingerea telului ei - cucerirea varfului celor cinci pastratori de zapezi. Soarta, insa, a hotarat altfel. Marea doamna a alpinismului mondial si european a cazut si ea jertfa muntelui ucigas. Ziua de 12 mai 1992 a fost ultima cand a mai fost vazuta. Era la numai 350 de metri de varful pe care a dorit sa-l cucereasca. Se afla in echipa cu Carlos Carsolio. Au inceput marsul la 3:30 am din tabara a IV-a, 7950 metri. Dupa douazeci de ore de mers prin zapada adanca Carlos a atins varful . La coborare a intalnit-o pe Wanda pe la 8200-8300 metri. Ea decide sa faca bivuac acolo, desi nu avea nimic de mancare si nici echipament de bivuac pentru a continua ascensiunea a doua zi. Nimeni nu a mai vazut-o de atunci. Wanda Rutkiewicz a platit si ea cu viata, ramanand sa-si poarte visul vesnic in imparatia zapezilor. Avea 49 de ani…

A fost scriitoare si fotograf, fiind autoarea a 2 carti, a zeci de articole si rapoarte. In timpul ultimilor 10 ani de viata si-a concentrat atentia asupra realizarii de filme despre varfurile Aconcagua, K2, Nanga Parbat, Gasherbrum II. A fost, de asemenea, implicata in manifestari ecologice, cititind in 1983 la Delhi un discurs larg despre femeile alinist din Himalaya. Ea a primit prestigioasa distinctie Sitarae Imtiaz din partea statului Pakistan. Postum, ea a primit si medalia Regelui Albert.

Printre cele mai importante alpiniste din lume au fost si:

Chantal Mauduit a fost o alpinista franceza de renume. S-a nascut in 24 martie 1964 la Paris si a inceput sa se catare la varsta de 15 ani. Dupa mai multe rute dificile in Alpi si-a concentrat atentia asupra Anzilor si Himalayei, unde a urcat intotdeauna fara oxigen: K2 (aug. 1992), Shisha-Pangma (1993), Cho Oyu (1993), Lhotse (1996), Manaslu (1996), Gasherbrum II (1997).

Promitatoarea ei cariera a fost brusc intrerupta de o avalansa pe Dhaulagiri in 16 mai 1988, care a ucis-o pe ea si partenerul ei, serpasul Tshering, in timpul somnului. Chantal Mauduit a ramas in amintirea comunitatii montane pentru spiritul ei deosebit.

Edurne Pasaban s-a nascut pe 1 august 1973 in Tolosa (Tara Bascilor), Spania. Este a doua femeie, dupa Wanda Rutkiewicz, care a reusit sa cucereasca 8 dintre cei 15 optmiari: 2005 - Nanga Parbat, 2004 - K2, 2003 - Gasherbrum I, 2003 - Gasherbrum II, 2003 - Lhotse, 2002 - Cho Oyu, 2002 - Makalu, 2001 - Everest. Este printre cele trei femei in viata care au reusit ascensiunea pe K2 (celelalte fiind Nives Meroi si Yuka Komatsu). Cariera ei alpinistica nu a fost lipsita de riscuri: in 2004 infruntand degeraturile, lipsa de oxigen si pantele periculoase ale K2-ului a reusit sa devina a 6-a femeie care a urcat pe al doilea cel mai inalt varf din lume in cadrul unei expeditii in care inca alti trei alpinisti spanioli au reusit ascensiunea.

Istoria femeilor pe K2 este deopotriva glorioasa si tragica. Toate cele cinci femei care au precedat-o pe Edurne, au murit in timp ce se catarau, trei dintre ele chiar la coborarea de pe K2. Ca multi basci, Edurne s-a catarat toata viata, intai cu parintii, apoi cu prietenii, intai in muntii natali, apoi in Pirinei, in Alpi si Anzi. Dintr-o data s-a trezit intr-o expeditie pentru Everest. La prima incercare, in 1999 a reusit sa ajunga la 8300 de metri, apoi la 8600, urmatorul an. Ambele expeditii au abordat fata nordica si nu au folosit oxigen suplimentar. In 2001 s-a alaturat unei noi expeditii reusind, de data aceasta, folosind oxigen suplimentar, reusind ascensiunea.

Edurne devine astfel a treia femeie spaniola pe Everest. Inca incepatoare, Edurne urca in 2003 pe Lhotse, acesta devenind cheia de aur catre echipa “Al Filo”, impreuna cu care urca dupa doar cateva saptamani cele doua Gasherbrum, reusind, prin cucerirea a trei optmiari intr-un singur sezon accesul in lumea buna a alpinistilor de mare altitudine.

Articol semnat de IULIAN NICA