Istoricul Cabanei Dochia

In istorie se spune ca toate drumurile duc la Roma, in Ceahlau, cu siguranta, toate drumurile duc la Dochia. Asezata sus, la 1750 metri altitudine, intre varful Lespezi si Batca Ghedeonului, este popasul preferat al oricarui turist ce ajunge pe platou, punctul final sau de start al tuturor traseelor, locul povestilor si al amintirilor frumoase.

Cei ce urcau pe munte, dornici sa cunoasca inaltimile superbe ale Ceahlaului, batranul rege al Carpatilor rasariteni, se odihneau mereu la Fantana Mitropolitului sau Fantana Rece, un izvor de apa aflat in centrul platoului. Aici au aparut primele "comarnice" (colibe asemanatoare celor de la stane) si adaposturi din cetina. Ciobanul Aron Cerbu sau Mos Cerbu a fost primul care a facut un bordei de piatra foarte aproape de izvor, prin anul 1880. Bordeiul sau oferea adapost oricarui drumet ce ajungea pana in varf. Mos Cerbu a fost un om dedicat muntelui deschizator de drumuri in Ceahlau si am putea spune "incepatorul" cabanei Dochia.

Ziaristul Gh. Panu care si-a petrecut vacantele la Durau timp de 20 de ani, a incercat si el sa ridice, in 1906, un refugiu de lemn, la Piatra Sura, pe versantul sud-vestic al Ocolasului Mic. Dar acesta n-a rezistat vremii foarte capricioase de pe Ceahlau - uneori cu ploi, viscole si furtuni naprasnice - si s-a daramat in cateva luni.

La 10 august 1907, sub auspiciile Societatii Turistilor din Romania, Filiala Iasi, a fost lansat un "apel" care chema la inceperea lucrarilor de constructie. In apel se scria: "Muntii Carpati, aceste minunate podoabe naturale cu care este inzestrata frumoasa noastra tara, raman in mare parte necunoscuti, nu numai strainilor, dar chiar romanilor, nu atat prin lipsa de dorinta de a face escursiuni, cat mai ales din lipsa inlesnirilor necesare escursionistilor. Cati n-au trecut prin grele incercari, din cauza lipsei unui adapost, daca au fost surprinsi pe varfurile inalte in timpul vreunei furtuni violente, ce nu sunt rare acolo! Cati au trebuit sa renunte cu regret de a vedea un rasarit ori un apus de soare pe varful Ceahlaului, neavand unde se adaposti o noapte!"... "Noi, incurajati de tanara, dar activa Societate a Turistilor din Romania... ne-am hotarat sa incercam a remedia in parte raul, ridicand pe cel mai frumos munte din Moldova, pe varful Ceahlaului, chiar in aceasta vara, un adapost permanent in zid, care sa poata adaposti comod 25 persoane, unde sa se poata gasi un pazitor, o camera de bucatarie, un pahar de vin sau de coniac, o bucata de branza ori de sunca, oua etc. in conditiile cele mai avantajoase".

Apelul era semnat de prof. Ion V. Praja, presedintele Societatii de Gimnastica, Sport si Muzica din Iasi, de prof. univ. Ion Simionescu, presedintele Societatii Turistilor Romani din Iasi si de altii.

S-au strans fonduri de la S.T.R., de la Mitropolia Moldovei si de la Manastirea Neamt (peste 2000 de lei) iar pe 30 iunie 1908 a fost inaugurata in prezenta a peste 300 de oameni prima cabana din Ceahlau. Avea doua camere, 6m/4m dimensiune, ziduri groase de jumatate de metru si o inaltime de 3 metri si jumatate. Putea gazdui 15-20 de persoane. Cei ce ramaneau peste noapte, plateau 1 leu pentru cazare si inca 50 de bani pentru "slujitor", cel care era la cabana, primea turistii si se ingrijea de toate celelalte, slujitor pe care il putem numi, fara a gresi, primul cabanier.

Bucuria excursionistilor de pe Ceahlau a fost insa de scurta durata. La numai 20 de zile de la inaugurare, pe 18 iulie 1908, adapostul de la Dochia a fost distrus de o furtuna. Din ancheta ce s-a intreprins la fata locului, in august 1908, a reiesit ca fundatia nu s-a facut asa cum s-a dorit (din motive economice) punand in pericol stabilitatea constructiei. Cu alte cuvinte, mortarul pentru zidarie a fost "rau facut", iar cimentul intrebuintat n-a facut priza, fapt ce a dus la craparea zidurilor si daramarea cladirii. Povestea emotionanta este cea a ingrijitorului cabanei, nimeni altul decat Mos Cerbu, care a refuzat sa abandoneze bunurile si toata munca depusa acolo. El a ales sa pazeasca ruinele, a continuat sa astepte turistii, sa le ofere apa, merinde si voie buna.

S-a incercat repararea constructiei distruse pentru ca pe 6 august 1910 turistii sa se intalneasca din nou la cabana. Constatandu-se insa ca refacerea adapostului ar fi costat sume mari si ca nu ar fi existat suficiente garantii ca zidaria va rezista, ideea aceasta a fost abandonata si s-a hotarat ridicarea unei cabane din beton armat. Prin urmare, in anul 1912, membrii sectiei de turism ai Societatii de Gimnastica, Sport si Muzica din Iasi au organizat un comitet ce urma sa se ocupe indeaproape de construirea cabanei Dochia. Din comitet faceau parte: prof. Dimitrie Cadere, prof. Ion V. Praja, ing. Niculescu Dacu, din Piatra Neamt, ing. Gheorghe Bals (care facuse planurile cabanei), dr. I. Costinescu si generalul medic N. Vicol. Astfel, cu ajutorul unor subventii obtinute de la institutii, subscriptii ale membrilor societatii si ale altor iubitori ai muntelui, s-a purces la ridicarea unei constructii din beton.

La inceput au lucrat carausi, elevi si studenti din Iasi, localnici, unii platiti altii voluntari; apoi antreprenorul Carlo Zane aduce cativa italieni emigranti priceputi in constructiile pe munte. Foarte, foarte greu au fost transportate materialele de constructie, in afara de piatra, care se gasea din abundenta pe munte. Motivul: relieful extrem de framantat, lipsa drumurilor potrivite si a unor mijloace de transport moderne. Pentru constructia cabanei au fost carate materialele folosind animale de povara si care cu roti mici, formand caravane ce urcau materialele pana pe munte in 9-10 ore/zi. Urcarea pe Ceahlau a peste doua vagoane de ciment, a fierariei, lemnariei, sticlei pentru ferestre, a utilajelor doar pe spinarea cailor si cu ravna neobosita a oamenilor este un efort demn de admiratie. Lucrarea a durat din primavara pana in toamna anului 1913.

Cabana avea acum fundatie solida din beton armat, smoala pentru izolare, obloane metalice si paratraznet. La data inaugurarii, 6 august 1914, isi intampina turistii cu o camera mica la intrare, care tinea loc de bucatarie si inca o camera (6/4 m) cu rol de dormitor, cu paturi suprapuse, unde incapeau 30-40 de persoane. Cabana era deschisa intre 15 mai si 15 octombrie.

Cabana Dochia, construita acum cu mai multa grija si avand stabilitate, a rezistat vremurilor dar a fost mereu expusa evenimentelor istorice. Devastata in timpul primului razboi mondial a fost reparata cu alte cheltuieli ale Societatii de Gimnastica, Sport si Muzica din Iasi. La 6 august 1922, de "Ziua Muntelui", o traditie pe care si astazi localnicii o pastreaza, refacuta, cabana (aproximativ 30 de locuri) a fost pusa din nou la dispozitia drumetilor, de asta data pentru un timp indelungat. La inaugurare au fost prezente 606 persoane.

In 1927 S.G.S.M o concesioneaza lui Gheorghe Baciu, recunoscut oficial ca primul cabanier de la Dochia. Acesta a slujit cu daruire 33 de ani, an de an a urcat si a coborat muntele, a avut grija de bunurile de la cabana si si-a onorat oaspetii.

In 1937 cabanierul Gh. Baciu s-a ingrijit de extinderea cabanei (catre vest) construind o coliba din lemn pe priciul careia erau adapostiti turistii tot mai numerosi. La bucatarie a facut un pod unde se urca pe o scarita, pentru a crea spatiu de dormit pentru inca 6-7 persoane. Cu toata inghesuiala din cabana in lunile calduroase, Baciu multumea pe turisti prin politetea lui si prin faptul ca avea oricand pe plita sobei ceai cald din frunze de afine, lapte si alimente. Transformase cabana intr-o mica gospodarie cu animale si cu gradina de legume. Turistii se acomodau cu aceste conditii modeste, cabanierul reusind sa mentina o atmosfera de voie buna si liniste, povestind intamplari din munte, organizand "campionatul de sah al zilei" unde castigatorul era recompensat cu lapte cald si mamaliga, gratis. In amintirea lui, drumul de la Durau la Dochia se mai numeste si "Drumul lui Baciu", la fel si unele stanci din Ceahlau, pe care acesta le indragea, ii poarta numele (Pietrele lui Baciu).

In anii 1943-1944, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cabana nu a functionat, a fost incuiata, dar asta nu a impiedicat armata germana sa se instaleze aici si sa o transforme in punct de observatie. Dupa alungarea nemtilor, cabana deteriorata a mai fost locuita o vreme de armata sovietica. Intr-un final a fost reparata si redeschisa in 1946.

Dupa 1948 Ceahlaul este urcat de un numar tot mai mare de turisti, cabana devine neancapatoare si se incep lucrari de extindere cu inca doua camere, una dormitor si alta sala de mese. Cladirea se extinde spre est. Lucrarile au inceput in 1956 si s-au terminat in 1958. Si totusi afluxul tot mai mare de turisti cere o cabana mai spatioasa, astfel ca dupa 1982 apar inca doua camere in partea de vest.

Magnetismul muntelui, dorinta turistilor de a ramane cel putin o noapte pe platou a incurajat dezvoltarea si implicit strangerea de fonduri. Se proiecteaza o noua cabana, se aduce apa curenta in 1983 prin conducta de la Fantana Rece, prin intermediul unui bazin din beton construit pe Varful Lespezi, iar in 1984 se realizeaza racordarea cabanei la reteaua electrica din Durau. Electricitatea a constituit o munca mai laborioasa, si cu toate acestea, in doar 3 luni (cu sprijinul armatei) s-au intins pana sus 7.8 km de cablu ingropat la 80 de centimetri sub pamant.

Cladirea cabanei s-a extins pentru ultima data, tot spre partea de est, intre anii 1985 si 1989. De data aceasta materialele au fost carate pe cai sau cu elicopterul. De asemenea, au participat voluntari si turistii care au urcat muntele, carand cate o caramida, o punga cu nisip sau alte materiale, fiecare dupa puterea sa, cu satisfactia ca au contribuit cu ceva la ridicarea cabanei, de care au ramas legati sufleteste. La sapaturile pentru fundatia de beton s-au descoperit ruine ale temeliei din 1908 dar si a celei din 1914. De atunci cabana a ramas neschimbata, ca arhitectura exterioara, doar amenajarile interioare s-au imbunatatit de la an la an, fiecare cabanier aducandu-si contributia proprie, dupa posibilitati.

Astazi cabana Dochia sta pe o temelie de beton, are ziduri sanatoase, incalzire centrala, demisol si mansarda, sali de mese, bucatarie spatioasa, camere cu 2, 4, 6 paturi cu bai dar si dormitoare mari de 14 si 17 paturi. Cabana se poate lauda acum cu o capacitate de gazduire de 100 locuri pe timp de vara si 70 locuri pe timp de iarna.

Articol semnat de IULIAN NICA