Logo parteneri   |   Despre noi   |   Membri   |   Regulament   |   Copyrights   |   Contact
CAUTARE
LIKE US
online
Asociatia TuristMania
Cabane si Refugii
Cluburi montane
Salvamont Romania

Manastirea Podgoria Copou (Manastirea din Gradina Botanica)

Postat de moderator, Ultima actualizare: 14 Iunie 2017

In mijlocul unor vii din Gradina Botanica Iasi, pe strada Podgoriilor, ascunsa de forfota orasului, se afla Manastirea Podgoria Copou, cunoscuta si sub numele de Bisericuta dintre vii.

O legenda spune ca, in timpul unei invazii a tatarilor in Iasi, Doamna Tudosca (Teodosia), sotia lui Vasile Lupu, a fugit in padure si a reusit sa se salveze, ascunzandu-se intr-o scorbura de copac. Pe locul copacului, in semn de multumire ca si-a gasit sotia nevatamata, domnitorul a hotarat sa zideasca o manastire.

Astfel, in 1638, conform pisaniei in limba slavona aflata deasupra peretelui dintre pridvor si pronaos, voievodul a ridicat o biserica din piatra avand hramul Sfintilor Atanasie si Chiril. Tot in acest an, pe 30 aprilie, ea a fost si sfintita de catre patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului.

De atunci, din 1638 si pana in prezent, multe s-au petrecut. In 1653, cand Vasile Lupu a fost detronat, biserica a fost arsa si daramata, iar mai apoi, de-a lungul timpului, a fost reconstruita si restaurata de mai multe ori, astfel incat acum nu se mai recunoaste nimic din stilul primei biserici.

In 1702, biserica este restaurata de catre domnitorul Constantin Duca, care a inzestrat-o si cu pamanturi, iar un veac mai tarziu, in 1809, este consolidata de arhimandritul Serafim.

In 1863, ca urmare a adoptarii Legii secularizarii averilor manastiresti inchinate, manastirea a fost desfiintata, biserica ei fiind folosita in continuare ca biserica de mir.

Dupa 1960, lacasul de cult a fost inclus in perimetrul Gradinii Botanice din Iasi. Ca urmare a neglijarii ei, biserica a inceput sa se ruineze, astfel ca intre 1983 si 1986, cu ajutorul preotului Vasile Vaida, au fost efectuate mari lucrari de restaurare si consolidare, s-a pictat si s-a innoit tot mobilierul.

In 2001, la 20 aprilie, dupa aproape 150 de ani, patriarhul Daniel Ciobotea, pe atunci mitropolit al Moldovei si Bucovinei, a reactivat manastirea. Cu aceasta ocazie, biserica a primit si un al doilea hram, Duminica Mironositelor.

Manastirea Podgoria Copou cuprinde biserica, dar si terenuri si cladiri anexe. O importanta aparte o are cimitirul. Aici odihnesc, printre altii, acad. prof. dr. Dimitrie Mangeron, prof. dr. doc. Gheorghe Badarau, Bogdan M. Sadoveanu - fiul lui Mihail Sadoveanu, fosti rectori sau profesori ai Universitatii Al. I. Cuza sau Universitatii Agronomice Ion Ionescu de la Brad din Iasi.

Maicile se roaga fara incetare, dar si muncesc, in manastirea de la poalele Gradinii Botanice functionand ateliere de broderie, croitorie si pictura bisericeasca.

Articol semnat de IULIAN NICA 

Galerie foto

Articol vizualizat o data


Alte obiective turistice din judetul Iasi


Manastirea Frumoasa din Iasi Biserica noua (1836) a mai vechii manastiri Frumoasa, se afla situata la poalele dealului Cetatuia, pe un damb ce domina zona inundabila a paraului Nicolina. Asa cum ne apare azi, manastirea Frumoasa si celelalte constructii ale complexului arhitectonic de aici sunt rezultatul unor lucrari care ... DETALII
Palatul Culturii din Iasi Vechea si vestita Ulita Mare, "de felul ei stramta si stramba, in ciuda numirii ce o purta azi, se intinde in sus si in jos, larga de cel putin patru ori" pe cat fusese, se continuie cu ruinile curtii domnesti prefacute intr-un chipes Palat caci cel de la curtea domneasca fusese mistuit ... DETALII
Rezervatia Geologica si Paleontologica Dealul Repedea Este situata in partea de sud a municipiului Iasi, ocupand o suprafata de circa 47,5 ha. Rezvervatia este o unitate de relief distincta din cadrul unitatii majore Coasta Iasului (Cuesta Iasilor). Denumirea provine de la formele de relief denumite "cueste" care sunt dealuri cu strate ... DETALII
Biserica Barboi Cu ziduri vechi, de sfanta fortareata a rugaciunii, biserica ramane peste veacuri unul dintre locasurile simbol din Iasiul ortodox. In armonie cu maretia Goliei si cu sobrietatea orientala a Bisericii Sfantul Sava, ctitoria Sturdzestilor cu hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel traieste mereu ... DETALII
Manastirea Trei Ierarhi din Iasi Pe o veche si pitoreasca strada ieseana, nu departe de Curtea Domneasca, in Ulita Domneasca (actualul Bulevard Stefan cel Mare) batranul nostru targ pastreaza o adevarata comoara a arhitecturii romanesti. Se inalta aici biserica Trei Ierarhi, o biserica ce "nu-i chip s-o descrii cu limba sau ... DETALII

Lista comentarii

Trebuie sa fiti logat
pentru a putea adauga comentarii!