Astazi comemoram 8 ani de la moartea unei legende a alpinismului mondial, Sir Edmund Hillary, primul om care a ajuns pe Everest (8848 metri). Acesta a decedat la 11 ianuarie 2008, la varsta de 88 de ani, in urma unui infarct miocardic.
Nascut la 20 iulie 1919, el a crescut in Auckland, Noua Zeelanda, unde a devenit interesat de alpinism. A escaladat, desigur, varfurile din Noua Zeelanda si apoi a abordat Alpii si Himalaya.
Hillary, insotit de serpasul Tenzing Norgay (decedat in 1986), au fost primii oameni care au atins, la 29 mai 1953, cel mai inalt varf din lume, ca membri ai expeditiei britanice conduse de Sir John Hunt.
Sir Edmund Hillary si-a dedicat o mare parte din viata desfasurand actiuni caritabile pentru populatia din regiunea muntilor Himalaya. El a construit numeroase scoli si spitale pentru localnici si a declarat ca aceasta si nu cucerirea Everestului a fost cea mai mare realizare din viata sa.
Cu certitudine, Sir Edmund Hillary este unul dintre cei mai mari exploratori ai lumii, reusita sa din 1953 putand sta alaturi de momentele importante ale secolului al XX-lea, precum ajungerea primului om la Polul Sud sau prima traversare a Atlanticului.
Dragilor, sa nu ne uitam niciodata inaintasii si suntem siguri ca, acolo sus, cuplul de alpinisti Hillary-Tenzing a luat deja cu asalt varfurile Cerului.
Articol vizualizat de 1431 ori
Trebuie sa fiti logat
pentru a putea adauga comentarii!
Alte stiri
Ciclism, Arad: Moneasa Mountainbike Maraton 2014
A 3-a editie a Moneasa Mountainbike Maraton sta sa inceapa. Pe 28 iunie 2014, incepand cu ora 10:00, se da startul unei zile pline de aventura.
Concursul se desfasoara in statiunea Moneasa din judetul Arad, pe 2 trasee adaptate pregatirii sportive a concurentilor. Astfel, ciclistii mai putin ...
DETALII
Concurs de alergare prin padurile Resitei, pe 17 aprilie!
Asociatia Bike Attack Resita, alaturi de partenerii sai, organizeaza duminica, 17 aprilie 2016, incepand cu ora 11:00, editia cu numarul 2 a competitiei "AlerGand la padure" Resita Trail Race.
Amatorii de miscare in aer liber au de ales intre cele trei probe propuse de organizatori: ...
DETALII
Lista comentarii