Salina din Targu Ocna va gazdui in data de 22 iunie 2014 cea de-a doua editie a cursei de mountain bike "Calatorie intre Cer si Pamant", in organizarea Asociatiei Transalpin Bike & Companiei Nationale a Sarii - SALROM.
Concursul de ciclism cross country va avea startul la ora 12:00 in Piata Primariei din Targu Ocna si se va desfasura atat indoor in mina de sare Trotus cat si outdoor, pe dealurile si padurile de deasupra Salinei.
Concurentii vor parcurge cat mai multe tururi pe traseul lung de 15 km timp de 120 minute ruland pe asfaltul din oras, piatra cubica de pe drumurile secundare, podeaua din depozitele de sare, betonul din tunelul de acces in mina, sarea din mina si, nu in ultimul rand, pamantul si pietrisul din padure.
Clasamentele vor fi intocmite pe categoriile feminin (peste 18 ani) si masculin (18-29 ani, 30-39 ani si peste 40 ani), iar cei mai buni concurenti vor fi premiati in cadrul unei ceremonii programate pentru ora 16:00.
Pana la data de 2 iunie, taxa de participare este 80 lei pentru doua persoane, intre 3 si 16 iunie valoarea taxei este de 60 lei/persoana, iar la fata locului (Casa de Cultura, orele 17:00-21:00), in data de 21 iunie, se vor plati la inscriere 80 lei/persoana. Nu se accepta inscrieri in ziua competitiei.
Restul informatiilor le gasiti pe site-ul evenimentului www.calatorie.transalpinbike.ro.
Articol vizualizat de 1219 ori
Trebuie sa fiti logat
pentru a putea adauga comentarii!
Alte stiri
Concurs de alpinism si escalada in Cheile Turzii - Cupa ATA 2013
Intre 10 si 12 mai 2013, in Cheile Turzii (judetul Cluj) se va desfasura editia cu numarul 14 a concursului de alpinism si escalada Cupa ATA. Organizata de catre Asociatia Turdamont a Alpinistilor, competitia va avea doua sectiuni, una de alpinism/alpiniada si una de escalada sportiva.
Vineri se ...
DETALII
Ciclism MTB, Baia Mare: Mogosa Downhill Challenge 2013
Clubul Sportiv Gravity Crew ii asteapta pe iubitorii de downhill si mountain bike la startul unei noi editii a Mogosa Downhill Challenge, eveniment programat sa aiba loc in perioada 23-24 august 2013.
Competitia se desfasoara in statiunea Mogosa, situata la 17 km de Baia Mare (Maramures), pe un ...
DETALII
Lista comentarii