Echipamentul pentru drumetia montana

Expresia „Nu exista vreme rea, tu nu esti bine echipat” are si un sambure de adevar deoarece echipamentul adecvat si corect utilizat de un montagniard ne protejeaza si mentine un nivel de securitate ridicat.

Calitatea si complexitatea echipamentului a cunoscut o evolutie rapida in ultimele decenii datorita aportului tehnicii si competitiei dintre producatori. Astfel, multe din informatiile existente in literatura de specialitate referitoare la echipament sunt depasite existand riscul ca nu peste mult timp si prezentele informatii sa nu mai fie valabile. Acest handicap este corectat prin analiza cataloagelor anuale editate de producatorii de echipament montan.

Numarul pieselor si complexitatea echipamentului depinde de ceea ce dorim sa facem si de anotimpul in care circulam pe potecile muntilor. Exista diverse clasificari ale echipamentului montan care au la baza diverse criterii. Nu vom aborda nici una dintre ele ci vom prezenta echipamentul minim necesar pentru o drumetie de vara, cu completarile de rigoare catre echipamentul necesar turelor de iarna. Echipamentul special destinat speologiei, alpinismului sau canyoning - ului va fi prezentat in capitolele destinate acestor sporturi.

Nu dorim sa subestimam importanta nici unei piese din echipament dar parca totusi bocancii ocupa un loc aparte datorita faptului ca prin intermediul lor interactionam fizic cu mediul dur al muntelui. Exista numerosi producatori de bocanci a caror oferta este generoasa, dar un bocanc optim trebuie sa fie: rezistent, impermeabil, usor, comod, sigur si util. Acestea deriva din materialul din care este realizat bocancul si design-ul sau.

Talpa bocancului trebuie sa fie suficient de dura pentru a rezista frecarilor cu roca muntelui dar si sa aiba un anumit grad de flexibilitate, in functie de destinatia bocancului. Cea mai buna talpa este VIBRAM si prezinta o serie de striatii, diverse profile care asigura aderenta maxima indiferent de conditiile meteo sau de roca. In cazul unor modele exista diverse sisteme de absortie a socului deplasarii sau sariturile si totodata pot exista diverse profile care sa asigure adaptarea unor accesorii (coltari).

In functie de natura suprafetei de contact (de la roca la gheata) exista opt grade de duritate, dupa cum urmeaza:

- duritate 1, pentru canyoning, caiac, plutarit etc.

- duritate 2, pentru deplasarile in teren putin accidentat, catre munte, pentru alpinism (catarare)

- duritate 3, pentru deplasarile frecvente, excursii usoare de o zi

- duritate 4, pentru excursiile scurte, la altitudini mici

- duritate 6, pentru excursiile normale fara dificultate, vanatoare

- duritate 7, pentru excursiile mai dure de mai multe zile, in zona alpina, pe stanci

- duritate 8, pentru zone accidentate unde apare un amestec de roca si gheata, zapada

- duritate 9, pentru turele de iarna, in zapada tare, ascensiune pe gheata

  Initial, bocancii erau croiti doar din piele, cu unul sau mai multe straturi, care era cusuta de talpa. In prezent, se utilizeaza atat piele cat si alte materiale sintetice (intr-o masura mai mare sau mai mica), care prin duritatea si impermeabilitatea lor asigura confort si siguranta turistului. Cel mai utilizat material este Gore-Tex-ul, existand insa si alte tipuri de materiale similare. Important pentru un bocanc de calitate este ca numarul de cusaturi de imbinare sa fie redus, sa nu aiba petice etc. Pentru turele de iarna cei mai indicati sunt bocancii din plastic, care permit si un anumit nivel de libertate la miscarea gleznei (reglabil). Sunt putin mai grei dar sunt impermeabili, comozi si permit adaptarea coltarilor sau a schiurilor de tura.

Bocancul nu trebuie sa fie foarte inalt ci sa depaseasca cu putin glezna. De asemenea, fata de numarul obisnuit pe care-l purtam, bocancul trebuie sa fie cu jumatate sau un numar mai mare pentru a ne permite sa purtam doua perechi de ciorapi. Acest lucru permite in acelasi zimp si plasarea greutatii corpului pe glezne in timpul coborarii unui versant si nu pe degetele din fata care sunt mai sensibile. Un bocanc bun, cand este strans bine pe picior, nu trebuie sa stanjeneasca circulatia sangelui existand altfel riscul amortirii piciorului si aparitia degeraturilor (pe timp de iarna).

Vara, in zonele mai accesibile din tabara de corturi sau prin apropiere pot fi purtate sandale create special pentru munte. Acestea au o talpa mai dura si profile diverse pentru cresterea aderentei, iar curelele o fixeaza strans pe picior. La intoarcerea din excursie bocancii trebuie curatati de noroi cu o perie si spalati cu o carpa imbibata in apa calduta. Dupa ce sau uscat, departe de surse puternice de caldura, pot fi dati cu crema (pentru bocanci din piele) sau cu diferite substante care-i impermeabilizeaza. Umiditatea din interior este absorbita prin plasarea unor bucati de hartie mototolita (igienica sau ziar) pentru ca in turele de iarna, pentru a preveni inghetarea bocancilor, acestia se pun noaptea in sacul de dormit, la picioare.

Ciorapii pe care-i purtam trebuie sa fie caldurosi, sa absoarba transpiratia si sa fie comozi. De regula in orice tura, indiferent de anotimp sau vreme, se poarta doua perechi de ciorapi, una din bumbac, pe interior si una din lana la exterior. Ca atare, socurile deplasarii sunt amortizate iar, in cazul in care ne udam, lana tine de cald. Cu orice pret trebuie sa evitam ciorapii din material sintetic care pot provoca disconfort. De asemenea, pe cat posibil sa nu purtam ciorapi peticiti sau cu cusaturi groase deoarece pot provoca rosaturi pielii. Numarul de ciorapi de schimb variaza in functie de durata excursiei, conditiile meteo si de persoana. Este indicat a se purta ciorapii doar o zi iar seara sa-i spalam cu sapun sau detergent biodegradabil si sa-i lasam la uscat. Iarna mai greu este posibil acest lucru daca suntem intr-o tura cu cortul.

Lenjeria intima, tricourile si camasile pe care le purtam in excursii trebuie sa fie din materiale naturale, bumbac sau lana fina, pentru a fi comode, calduroase si absorbi transpiratia. Numarul acestora variaza in functie de durata excursiei, conditiile meteo si de persoana.

Pantalonii pe care-i purtam trebuie sa fie comozi, rezistenti la uzura si caldurosi. Pantalonul de tip alpin, a carui lungime coboara putin usor sub genunchi, nu mai sunt la moda sau strict necesari. Vara putem purta si o pereche de pantaloni scurti, daca ne sunt comozi si temperatura permite acest lucru. In conditiile unor temperaturi coborate folosim pantaloni lungi, usor bufanti, din bumbac, lana fina sau POLAR-TEK, pe sub care putem lua o pereche de indispensabili subtiri.

In cazul unor temperaturi foarte scazute sau conditii meteo nefavorabile (ploaie, vant, viscol etc.) sunt utili pantaloni lungi din material impermeabil (Gore-tex, cu sau fara captuseala cu Polar-tek). Sau putem folosi suprapantaloni din material impermeabil, prevazuti cu fermoare laterale lungi care sa permita imbracarea lor fara a ne da jos bocancii, luandu-i deasupra altor pantaloni.

Plovarul (pulovarul, pull-over-ul) clasic este din lana si pana la aparitia materialului Polar-tek (sau alte materiale similare) era de nelipsit din orice excursie. Lana este un material natural care pastreaza caldura chiar daca este umed in schimb este mai grea si voluminoasa. In prezent, cele mai utilizate (datorita calitatilor multiple) sunt plovarele din Polar-tek, cu diferite densitati de tesatura. Sunt mai usoare, mai putin voluminoase si calduroase.

Dorim sa facem precizarea insa ca nu o camasa, tricou sau pulovar gros tin de cald ci aerul este izolatorul termic care retine caldura emisa de corp. Ca atare, mai bine purtam mai multe haine pe noi care sa fie subtiri deoarece straturile de aer captiv dintre ele ne va tine de cald. Totodata, hainele trebuie sa fie putin mai largi pentru a fi comode si a nu stanjeni circulatia sangelui.

Geaca este o alta piesa importanta din echipamentul montan de care avem nevoie uneori chiar si in toiul verii. Realizata din materiale rezistente la uzura si impermeabile (Gore-tex ar fi indicat) geaca ne fereste de vant inainte de toate si de ploaie. De asemenea, poate fi prevazuta cu o gluga si poate fi captusita cu Polar-tek. In acest caz o putem purta si-n turele de iarna cand vremea este frumoasa, cu temperaturi nu pre scazute. Este bine ca geaca sa fie prevazuta cu mai multe buzunare in care putem pune lucrurile de mici dimensiuni si mai frecvent utilizate.

Geaca poate sa aiba diverse fante care sa permita reglarea temperaturii interne, mai ales daca este un model care se trage peste cap cand se imbraca. Exista diverse modele care ne pot oferi confortul de care avem nevoie dar e indicat s-o alegem pe cea care prezinta cel mai bun raport intre calitate si pret.

In cazul in care ne angajam intr-o tura scurta, de o zi, in munti cu altitudini mici este suficienta si o pelerina de ploaie, care ne apara de vant si precipitatii. De regula, pelerina este simpla, necaptusita dar neaparat impermeabila. Pelerinele din materiale plastice sau naylon prezinta dezavantajul ca se pot sfasia foarte usor si nici nu absorb transpiratia.

Dimensiunile pelerinelor sunt mai mari pentru a fi imbracate mai usor iar unele modele sunt astfel croite incat acopera si rucsacul din spate. Unele modele, mai ales cele care se imbraca peste cap, sunt prevazute cu un buzunar mare in fata unde putem proteja de ploaie harta sau alte obiecte mai mici.

Primavara si toamna, in serile de vara sau iarna cand temperatura nu este asa de mica, foarte utila este vesta cu puf de gasca (cel mai indicat) sau umpluta cu alt material sintetic. Este usoara, practica, nu ocupa un volum mare, comoda si tine cald. De asemenea, permite o mobilitate mai mare pentru membrele superioare comparativ cu geaca sau pufoaica.

Pufoaica este o geaca mai groasa umpluta cu puf de gasca (cel mai indicat) sau cu alte materiale sintetice, pe care o utilizam iarna in conditiile unor temperaturi scazute sau viscol. Este prevazuta cu o gluga umpluta cu acelasi material care poate fi detasata daca nu ne este necesara. Prevazuta cu mai multe sisteme de inchidere (fermoare, capse) si ajustare (snururi) pufoaica ofera o protectie maxima facand astfel posibila supravietuirea in conditii extreme, materialul din care este realizata fiind impermeabila.

Atat pentru vesta cat mai ales pentru pufoaica sunt indicate cusaturile calde (asemeni sacului de dormit) prin care materialul exterior nu vine in contact direct cu cel interior, evitandu-se pierderea de caldura.

In general este bine ca piesele externe ale echipamentului montan (pantalon, suprapantalon, geaca, pelerina etc.) sa fie de culoare deschisa, stridenta, pentru a fi usor de reperati de catre persoanele carora le solicitam ajutorul (Salvamont). Materialele care au o cromatica asemanatoare naturii (verde, maro etc.) nu sunt indicate deoarece pot crea un camuflaj si riscam sa nu fim gasiti de cei care ne cauta.

Caciula este o alta piesa din echipamentul montan uzual care nu trebuie sa lipseasca nici vara din rucsacul turistului. Nu se stie niciodata cand vremea se poate schimba iar serile si noptile la munte sunt racoroase chiar si vara. In acest anotimp este suficienta o caciula clasica in schimb iarna mult mai utila este caciula tip „Pass montagne” care acopera fata avand orificii pentru ochi si eventual gura si nas. Caciula, indiferent de model, poate fi confectionata din lana fina sau Polar-tek (mai bine deoarece lana poate irita pielea fetei). Vara putem folosi si o bentita in loc de caciula care confera suficienta caldura pentru a preveni durerile de cap.

Betele rabatabile de schisunt piese accesorii pe care le putem utiliza in turele de munte, indiferent de anotimp. Ne pot asigura stabilitate in deplasare si ne putem folosi de ele in cazul in care suntem agresati de cainii de la stana sau alte animale. Nu ocupa loc mult, au o lungime variabila (care poate fi reglata dupa cum dorim) sunt usoare si rezistente, deci sunt niste piese pe care, daca le avem, este bine sa le ducem cu noi.

Pe langa aceste piese de echipament, care nu pot lipsi (mai mult sau mai putin pufoaica) din rucsacul unui turist, mai exista si alte piese, dar care au o utilitate mai mult pe timp de iarna.
 

Parazapezile au rolul de a preveni intrarea zapezii in bocanc pe deasupra carambului. Sunt confectionate din material rezistent si neaparat impermeabil. Parazapezile se prind peste bocanc, sub talpa acestuia, cu o chinga din piele sau alt material sintetic, iar lungimea lor nu depaseste genunchiul. Cele mai bune sunt parazapezile care se deschid lateral printr-un fermoar, acoperit de o manseta pentru a preveni inghetarea acestuia. Astfel, putem imbraca parazapezile fara a ne da jos bocancii din picioare evitand in acest sens pierderea de caldura.

Manusile sunt indispensabile iarna. Exista o varietate mare de manusi, cu unul sau mai multe degete din diferite materiale. Recomandam manusile cu un deget si confectionate din lana sau Polar-tek. Acestea sunt mai calduroase si mai practice (mai putin pentru situatiile in care trebuie sa ne prindem cu mainile de ceva), iar in cazul in care suntem nevoiti sa punem mainile in zapada frecvent pentru a nu ne uda manusile imbracam supramanusi. Acestea sunt confectionate dintr-un material impermeabil (Gore-tex) care ne fereste de vant si umiditate. Sunt ceva mai lungi si prevazute cu sisteme de ajustare si inchidere etansa (snur, chinga, curea, capse etc.).

Ochelarii de soare sunt purtati in special iarna, cand datorita zapezii, o cantitate foarte mare din radiatia solara este reflectata. Este indicat ca ochelarii sa aiba lentile de sticla de culoare inchisa, verzuie sau maro/galben care sa fie linistitoare pentru ochi. De asemenea, pot avea spre exterior un strat reflectant ca si oglinda pentru o protectie mai buna. Ochelarii de tura pot fi prevazuti cu aparatoare laterale si pentru nas pentru a impiedica patrunderea cristalelor de gheata sau zapada. Unele modele de ochelari sunt prevazute cu snur pentru a fi atarnati in jurul gatului sau pentru a nu-i pierde.

Pentru drumetiile de iarna in zone greu accesibile si mai accidentate, unde exista un risc mai mare de accidente datorita ghetii sau a zapezii intarite de mare folos este pioletul si coltarii.

Pioletul a derivat din vechiul alpenstock purtat in anii de pionierat ai turismului montan. Pioletul are o coada de lungime variabila, construita din materiale usoare si foarte rezistente (dural, titan etc.). In capatul inferior coada pioletului este prevazuta cu un varf ascutit si dur care permite perforarea stratului inghetat de zapada. In partea superioara pioletul este prevazut cu un “element activ” inzestrat cu un varf zimtat, usor curbat si ascutit a carui lungime nu depaseste 15-20 cm. Ciocul este utilizat pentru a sparge gheata si ancorarea pioletului in gheata pentru autoasigurare. In partea opusa exista o lopatica care este folosita la saparea treptelor in zapada sau gheata.

Pioletul este utilizat atat pentru autoasigurare in caz de alunecare cat si asigurarea coechipierilor. Tehnicile de autoasigurare si asigurare sunt descrise la capitolul drumetie, respectiv la cel dedicat alpinismului. Aceste tehnici trebuie insusite de toti turistii care se aventureaza iarna pe munte.

Coltarii asigura aderenta si stabilitatea in conditiile unui sol acoperit cu gheata sau zapada intarita. Sunt confectionati dintr-un material foarte dur si rezistent la socuri si temperaturi mici. Numarul coltilor de metal variaza intre 8 si 12 dinti, din care doi sunt asezati oblic in fata pentru a ne putea folosi de coltari daca escaladam un versant abrupt sau o cascada de gheata. Exista diverse modele de coltari din care cei mai buni sunt cei reglabili si care au un sistem de prindere rapida (ca si schiurile). Cei care se prind cu ajutorul curelelor de piele sau chingilor pot stanjeni circulatia sangelui din picior ceea ce poate favoriza aparitia degeraturilor. Coltarii pot fi montati pe bocancii cu talpa dura si care prezinta un profil adecvat pentru aplicarea coltarilor.

La inceput este relativ incomod mersul cu coltari si exista riscul de a ne impiedica. De aceea trebuie sa fim atenti la deplasarea cu ajutorul coltarilor pentru a nu ne impiedica, rupe echipamentul sau chiar accidenta. Toate aceste neajunsuri sunt repede depasite iar utilitatea coltarilor devine de netagaduit.


Numeroase sunt situatiile cand ne prinde noaptea pe traseu sau avem ceva de lucru pe langa sau in cort noaptea. In aceste momente o lanterna devine strict necesara asigurandu-ne lumina necesara orientarii sau observatiei. Cea mai indicata lanterna este cea de tip frontal, model care poate fi purtat pe cap lasandu-ne mainile libere. Exista numeroase modele care difera prin numarul de becuri, tipul de becuri, modalitati de prindere, intensitatea luminii, raza de actiune, autonomie etc.

Modelul recomandat are doua becuri pentru doua faze si alimentat cu acumulatori pe care ii putem reincarca. Raza de actiune este mai mare de 20 m pe faza lunga pentru ca faza scurta sa fie mai dispersata iluminand pe o suprafata mai mare. De asemenea, sunt modele de lanterne frontale prevazute cu leduri (sau sistem optoelectronic similar) care au un consum foarte mic, o lumina puternica dar raza de actiune este limitata.

Cortul este considerat o piesa importanta din echipamentul montan pe buna dreptate deoarece este “casa” turistului care ne asigura confortul de care avem nevoie dupa o zi de drumetie. Un cort bun trebuie sa fie usor, impermeabil, rezistent la intemperii, sa ne izoleze termic si sa fie spatios. Toate aceste atribute erau greu de atins mai demult de catre modelele de corturi in doua ape. Odata cu aparitia corturilor iglu si a altor modele aerodinamice (tunel etc.) din ultima vreme aceste deziderate sau implinit.

Cuiele de ancorare trebuie sa fie usoare, din sarma de 3-4 mm in diametru, si relativ elastice pentru a se “mula” dupa pietrele care sunt in sol. Betele de sustinere sunt din fibra de sticla sau duraluminiu, usoare si rezistente la indoiri repetate si sunt legate intre ele cu un elastic. Materialul din care este confectionat cortul trebuie sa fie impermeabil, rezistent, de culoare diferita dar poate fi aluminizat pe exterior sau interior pentru o protectie termica mai buna.

De regula, intr-un cort pot dormi mai multe persoane decat prevad indicatiile de folosire (cu o persoana) cele mai utilizate fiind corturile de doua persoane. In cazul in care cortul este prevazut cu o nisa problema depozitarii bagajelor este rezolvata altfel, este indicat ca acestea sa fie introduse in cort din motive de securitate.

Sacul de dormit constituie una din cele mai importante piese ale echipamentului individual. Si in acest caz oferta este generoasa, de la saci de dormit de vara (mai subtiri care pot fi utilizati pana la 0oC) la cei destinati turelor de iarna cu cortul (care ofera conditii optime si la –30oC). Sacii de dormit pot fi umpluti cu puf de gasca (care-i confera o caldura corespunzatoare, volum si greutate mica) sau materiale sintetice gen Holofibre (caz in care sacul de dormit este putin mai voluminos si greu).

Indiferent de model un sac de dormit bun trebuie sa fie cusut doar prin tehnica cusaturilor calde iar materialul exterior sa fie impermeabil. Materialul interior trebuie sa absoarba transpiratia iar sacul de dormit sa fie prevazut cu un fermoar pe toata lungimea sa avand doua capete active. Modelul optim este asemanator sarcofagului, care are o gluga mare si diverse sisteme de ajustare si inchidere care reduc orificiul de la gluga la foarte mici dimensiuni (cat fata unui om). Greutatea sacului de dormit nu trebuie sa depaseasca 2,5-3 kg.

Salteaua pe care dormim in cort are rolul de a ne izola termic fata de sol. Cele mai indicate saltele sunt confectionate din burete dur de 1-3 cm grosime care se poate rula strans si este foarte usor. Exista si saltele gonflabile, de mici dimensiuni, usoare si care pot avea burete in interior. Acestea ne izoleaza mai bine, iar vechile saltele gonflabile de apa sunt voluminoase, grele, deci inutile.

Tacamurile folosite in excursii trebuie sa fie usoare si sa transmita rapid caldura mancarii. Cele mai indicate sunt cele din aluminiu care sunt prevazute si cu un capac (care poate fi folosit si pe post de farfurie). Intr-o drumetie montana nu este justificat si nici foarte util un cutit mare care, pe langa faptul ca este foarte greu mai poate conduce si la accidente.

Termosul este bine venit iarna cand, datorita temperaturilor scazute, un ceai este mai mult decat revigorant. Clasicul termos cu interior casant (din portelan) este inlocuit de un model construit in totalitate din metal inoxidabil, vidat pe interior. Capacitatile acestora variaza intre 0,5 si 1 litru.

Daca la altitudini mici sau mijlocii gasim lemne pe care le putem folosi la preparatul hranei, cu totul alta este situatia in zona alpina unde vegetatia este saracacioasa si protejata prin lege. In aceste conditii ne salveaza un primuscare asigura caldura necesara prepararii hranei. Este usor de folosit, are o capacitate calorica mare si nu este greu. Exista mai multe modele de primusuri care folosesc diverse tipuri de carburanti (gaz, spirt, benzina etc.) si de capacitati diferite, cele mai indicate fiind cele care folosec benzina. Primusul pe gaz este mai practic dar prezinta inconvenientul de a avea o presiune scazuta daca este folosit jumatate sau la temperaturi scazute.

Incurajam utilizarea primusului pentru prepararea hranei in orice zona montana, chiar si in etajul forestier, deoarece focul este controlat, nu necesita o vatra care sa deterioreze vegetatia de litiera a solului si nu raman urme ale trecerii noastre. In cele mai multe zone de campare exista un numar exagerat de vetre de foc, semne ale ignorantei si egoismului. Daca suntem intr-o arie protejata (parc national, parc natural etc.) utilizarea primusului devine obligatorie.

Sacul pentru reziduurile menajere nu trebuie sa lipseasca din bagajul nostru, indiferent de tipul si durata excursiei. Daca anumite resturi alimentare sunt biodegradabile, cele mai multe reziduuri nu sunt (ambalaje din plastic, sticla sau metal), ceea ce impune scoaterea lor din munte, de debarasarea lor doar la containerele special amenajate. Ne deranjeaza la culme gunoaiele care impestriteaza muntele si ii blamam pe cei care le-au aruncat, si atunci de ce sa ne comportam ca „porcus turisticus”?

Intentionat am lasat la urma prezentarea rucsacului deoarece importanta lui este covarsitoare, excursie fara rucsac nu se poate sau daca lipseste aceasta piesa nu putem vorbii despre excursie la munte.

De la aparitia sa si pana in prezent rucsacul a cunoscut o evolutie dinamica, afirmatie argumentata de numeroasele modele existente azi in magazine. Initial au fost rucsaci tip ranita, realizati din material de cort dar inconvenientele acestora au fost numeroase (de la forma bombata pana la lipsa unui spatiu adecvat). Ulterior a fost creat rucsacul cu cadru metalic (din aliaje usoare si rezistente). Este folosit si in prezent dar nu prezinta o stabilitate foarte mare pe spate, iar greutatea sa este preluata doar de umeri si coloana vertebrala. Avantajul acestor modele este ca permit ventilarea spatelui in timpul transportului evitand astfel transpiratia abundenta.

Aparitia rucsacului cilindric, cu sau fara profile de aluminiu care dau rucsacului o forma anatomica asemanatoare spatelui, a usurat mult efortul turistului datorita:

- permite repartitia greutatii atat pe umeri-coloana vertebrala cat si pe oasele bazinului-picioare

- este realizat din materiale rezistente si impermeabile (Cordura, Gore-tex etc.)

- are o capacitate mare (60-90 l) si poate fi compartimentat daca e nevoie

- poate sa i se ataseze buzunare in cazul in care avem un volum mai mare de transportat

- dispune de un sistem complex de ajustari in functie de conformatia anatomica a fiecarei persoane, de greutatea si volumul bagajului, care permite o fixare buna reducand balansul si dezechilibrarile

- este usor si ocupa un spatiu mic cand este gol

- permite ancorarea sigura a diverselor accesorii pe el (bidon de apa, coltari, piolet etc.)

- cataramele din plastic care se deterioreaza pot fi inlocuite cu usurinta

Pentru turele mai mici sunt folositori rucsaceii, care au un volum de pana la 30-40 l, pentru ca in turele mari sa avem nevoie de un rucsac mare (60-90 l)


In momentul in care achizitionam un rucsac trebuie sa verificam cu atentie urmatoarele aspecte:

- cusaturile sa nu fie intrerupte sau prea aproape de marginea materialului (sub 1-2 mm), iar cele de rezistenta sa fie cel putin dublate

- chingile sa nu fie prea scurte, rupte, sau cu tesatura destramata, iar capetele trebuie sa fie indoite si cusute

- cataramele sa nu fie rupte, fisurate sau prinse necorespunzator, ori sa fie dintr-un material moale sau casant la temperaturi mici

- materialul sa fie impermeabil, fara taieturi sau rupturi, fara petice sau cu prea multe cusaturi

- sistemele de ajustare sa permita reglarea rucsacului in functie de conformatia anatomica a noastra.

Modelele care au un compartiment mare in partea inferioara, inchis de un fermoar si asigurat prin catarame, sunt mai bune deoarece permit o utilizare mai buna a spatiului si un acces marit. Totodata, in capacul rucsacului exista unul sau doua buzunare (pentru diverse accesorii de mici dimensiuni si folosite frecvent), iar capacul trebuie sa fie reglabil/detasabil, in functie de incarcatura rucsacului. Volumul acestuia poate fi marit, in unele cazuri, prin intermediul unui material (fusta) situat in partea superioara a rucsacului. Este indicat ca fundul rucsacului sa fie realizat dintr-un matrial rezistent la frecare sau dublat.

Repartitia bagajelor in rucsac trebuie facuta in asa fel incat sa nu nederanjeze la spate, sa ocupe un volum cat mai mic, sa nu ramana spatii libere in rucsac, iar greutatea sa fie repartizata uniform pe umeri, respectiv pe oasele bazinului.

In compartimentul inferior se poate pune sacul de dormit si piesele textile ale cortului, avand astfel un acces facil la aceste piese in conditiile unei vremi nefavorabile, cand trebuie sa instalam rapid cortul. Pelerina si suprapantalonii pot fi puse in buzunarele rucsacului pentru a fi la indemana, iar betele de cort, buretele, pioletul, betele reglabile de schi si coltarii pot fi ancorate pe exteriorul rucsacului.

In interiorul rucsacului punem hainele inspre spate pentru a ne fi mai comod si sa prevenim formele contondente care ne pot deranja, iar piesele mai putin rezistente la soc (aparat foto, altimetru, teleobiectiv etc.) trebuie amplasate in mijloc, eventual chiar invelite in haine. Mancarea trebuie amplasata echilibrat, mai ales conservele, borcanele sau painea. In capac punem diverse accesorii marunte si cu intrebuintare frecventa, pentru ca sub capac, in partea superioara a rucsacului, sa punem trusa de prim ajutor.

In momentul in care rucsacul este gata, slabim chingile din catarame, luam rucsacul in spate si incepem sa-l ajustam din chingi pana simtim un echilibru optim, stabilitate, dar fara a strange prea mult din chingi existand astfel riscul de a stanjeni circulatia sangelui. Pe masura ce se aseaza echipamentul in rucsac sau acesta devine mai usor prin consumul hranei, il ajustam mereu pentru a crea un confort in timpul deplasarii.

Pentru o stabilitate mai buna trebuie sa evitam lasarea rucsacului pe spate, aspect ce-l putem rezolva prin ajustarea partii superioare a rucsacului prin intermediul chingilor de la nivelul umerilor, tragand astfel greutatea superioara deasupra umerilor. Accesorile ancorate pe rucsac trebuie prinse bine pentru a nu se pendula si a ne dezechilibra. Sistemul de prindere din partea inferioara, care preia o parte din greutatea bagajului, trebuie sa fie usor deasupra oaselor bazinului pentru ca pe acestea sa se sprijine cea mai mare parte din greutatea rucsacului.

Consideram ca in mare parte am atins si explicat problematica echipamentului montan urmand ca micile corectii necesare sa fie aplicate acolo unde este cazul. De asemenea, evolutia calitativa a echipamentului montan poate face ca parti din acest curs sa nu mai fie valabile ceea ce impune o reactualizare permanenta a informatiilor de specialitate.

Nota: Echipamentul montan este bun atunci cand satisface nevoile fiecarui montagniard, cand ii asigura securitatea si confortul necesar pentru derularea fara incidente sau accidente a excursiei.