Floarea de colt - Leontopodium alpinum

Gingasa si uluitoare prin alcatuire, floarea de colt iti umple sufletul de frumusete. Cautata pentru frumusetea sa aceasta a fost declarata monument al naturii si in consecinta este ocrotita prin lege. Intalnita altadata si in locuri mai domoale, astazi s-a refugiat spre culmi, in cotloanele muntilor calcarosi, colti de stanca sau prin jgheaburi inaccesibile.

Se intalneste cel mai adesea cu caprele negre si ursii care parca stiu ca este o planta ocrotita de lege inca din 1933.

Numele sau, leontopodium alpinum, provine din greceste: leon = leu si podion = laba. In tibet ea creste inalta si deasa, dar in Carpati este scunda, rareori depasind 20 cm. Din solul stancos se inala tulpina cu frunze inguste purtand inspre varf steluta, inflorescenta. Aceasta este formata din pana la 10 inflorescente cu numeroase si minuscule flori, incadrate de 5-15 bactee albe, dipuse radiar, ce dau intregului ansamblu infatisarea unei flori.Toate partile aeriene ale plantei sunt acoperite de o pasla de peri, mai mult sau mai putin deasa. Infloreste in iulie-august.

Popular este cunoscuta sub deverse denumiri: albumita, canafi, floarea doamnei, simnic, flocostele, steluta, floarea reginei, floare de colt.

In spatiul romanesc apare insular. Astfel poate fi admirata in Muntii Maramures si Rodna, Obcinele Bucovinei, Rarau, Ceahlau. Mai rar o gasim in Muntii Ciucas, Vrancei, Bucegi, Leaota, Fagaras, Cozia, Buila-Vanturarita, Retezat, Tarcu si Trascau.

Dupa intalnirea cu aceasta devii mai senin si poate mai curat sufleteste. Privesti in jur cu regretul ca esti doar singurul care se bucura de intalnire, dar si cu multumirea ca nu a cazut prada celor care o rup cu salbaticie.