Logo parteneri   |   Despre noi   |   Membri   |   Regulament   |   Copyrights   |   Contact
CAUTARE
LIKE US
online
Asociatia TuristMania
Cabane si Refugii
Cluburi montane
Salvamont Romania

Lupul - Canis lupus

Postat de: moderator, ultima actualizare: 20 Aprilie 2024

Lupul apare in istoria si mitologia multor popoare din spatial indo-european. De la legendara lupoaica ce i-a hranit pe cei doi frati intemeietori ai Romei antice, continuand cu steagurile de lupta in forma de cap de lup ale stramosilor nostri dacii, pana la legile instituite de primul mare legiuitor al Atenei antice - Solon -, ce acorda un substantial premiu pentru capturarea unui lup adult. De asemenea, mitul descendentei dintr-o lupoaica/lup fiind larg raspandit la turco-tatari (conform lui Mircea Eliade).

Dacii se numeau LUPI sau CEI CARE SUNT ASEMENI LUPILOR preluind numele lupului - daoi sau daos din frigiana - datorit asemanarii care exista intre comportamentul acestora si cel al tinerilor razboinici (Mircea Eliade).

Respectul oamenilor din vechime pentru lup se datoreaza in primul rand tacticilor sale de mare vanator, imprumutate si aplicate cu un deosebit succes in confruntarile armate. Iata cateva exemple:
- uneori, doi-trei lupi pandesc, ascunsi, in timp ce altii gonesc spre ei prada;
- la stana, pornesc atacuri simulate dintr-o latura a stanii si, in timp ce ciobanii insotiti de caini alearga sa apere oile, restul haitei da navala pe latura ramasa fara aparare, inhatand prada;
- lupoicele atrag adesea cainii ciobanesti in adancul padurii, in timp ce restul haitei ii asteapta gata sa-i atace;
- gonirea vanatului mare (cerb, ciuta, caprioara sau mistret) se face prin desfasurarea in evantai a intregii haite care 'matura' intrega zona pana reuseste sa goneasca vanatul.

Lupul este declarat specie ocrotita, fiind protejat de Conventia de la Berna (la care Romania a aderat din 1993), precum si de Legea fondului cinegetic si protectiei vanatului (nr. 103/1996).

Astfel, vanarea lupului este permisa doar cu autorizatie speciala in cazul constatarii producerii de catre acesta a unor pagube insemnate, fiind interzise urmatoarele:
- orice forma de capturare, detinere si ucidere intentionata;
- degradarea sau distrugerea locurilor de reproducere sau a zonelor de repaus;
- comercializarea exemplarelor vii sau moarte, inclusiv a celor naturalizate.

 

Cum s-a ajuns aici?

 

In trecut, lupul a avut unul dintre cele mai vaste areale de raspandire de pe Glob. Insa, datorita unei imagini neconforme cu realitatea pe care a dobandit-o, a fost incetul cu incetul exterminat din tot vestul Europei. Mai intai in Anglia, in secolul XIII si peste cateva secole si in restul Europei de vest, la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Principala cauza care a dus la disparitia lui a fost in primul rand cresterea populatiei umane care, in felul acesta a exercitat o presiune deosebita asupra habitatului natural al lupului.

Vanatorii il considerau un animal daunator pentru vanat desi, el asigura echilibrul natural in zonele unde isi desfasura activitatea. Asezarile omenesti au ajuns, ca urmare a dezvoltarii, in zonele de habitat ale lupului, silindu-l sa se retraga. De asemenea, turmele de oi aveau nevoie de tot mai multe pasuni, intrandu-se astfel in habitatul lupului. In felul acesta, oile au devenit animale componente ale acestui habitat si implicit victime ale pradatorilor (nu numai ale lupului). Un animal folositor care asigura echilibrul natural care pe langa exemplarele sanatoase, lupul mananca si cadavrele padurii care, reprezinta focare de imprastiere a bolilor, din aceasta cauza fiind numit si SANITARUL PADURII. Prin urmare, lupul are rolul lui bine stabilit in acest mecanism bine pus la punct al naturii, fiind cat se poate de util.

Nu ataca omul decat in iernile grele, cand este foarte infometat si intotdeauna in haita. De obicei este vorba despre cei beti care au adormit prin santuri si au inghetat sau cei inghetati si cazuti in nesimtire.

Lupul, privit in ansamblu, seamana cu un caine ciobanesc german (cainele-lup), insa mult mai suplu, cu picioarele lungi si cu pieptul puternic si musculos, iar botul mai ascutit, in timp ce coada este mai stufoasa. Urechile sunt mici, ascutite si indepartate, iar coada poate atinge si 50 de cm lungime, fiind lasata in jos si niciodata indoita sau incolacita. Blana este sura si si-o schimba o data pe an prin naparlire, fiind mai ruginie vara si mai galbuie iarna, de aici venind si vorba: Lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Simturile sunt bine dezvoltate, atat vazul cat si auzul, in timp ce mirosul este mai putin dezvoltat. Este un animal rezistent si puternic, lungimea corpului putand ajunge pana la 1,20-1,40 m, iar greutatea pana la 70 de kg. Poate strabate intr-o noapte o distanta de pana la 40 de km, iar viteza cu care urmareste prada putand ajunge pana la 60 de km/ora.

Puii, apar cam la doua luni de la imperecherea perechilor formate in acest scop. Culcusul este ales de catre lupoica, de obicei in rapele impadurite si insorite, sub cazatura de arbore, radacina de copac, adancitura de teren, fiind greu de gasit. Distanta dintre culcusuri este de cca. 12 km, constituindu-se astfel teritoriul de acumulare a hranei unei familii. Ca si rasul, daca simte vreun pericol, femela isi poarta puii in gura, mutandu-i din barlog intr-un loc mai sigur. Timp de 6 saptamani puii se hranesc cu laptele lupoaicei, dupa care incep sa primeasca carne pe jumatate digerata (fiind mestecata in prealabil de catre cei doi adulti). Dupa 3 ani, puii ajung tovarasii batranilor, atingand maturitatea.

Neavand prea multi dusmani naturali, lupii pot ajunge si la varsta de 15 ani. Urmele de lup se pot distinge cu usurinta, in primul rand fiind mai alungite si ovale decat cele ale cainelui. In acelasi timp, ghearele se imprima mai bine, neatingand urmele pernitelor de la degetele din fata. Sirul de urme este asemeni unei linii drepte, pe cand la caini este cu calcatura laterala. Lupii calca unul in urma celuilalt, mai ales cand zapada este mare, in timp ce cainii hoinaresc fara a tine o directie. Deplasarea se face in mod normal la trap.

Articol vizualizat de 10761 ori


Alte articole din categoria Flora si fauna


Vipera comuna si vipera cu corn Dintre speciile de "vipere" (fam. Viperidae) intalnite in tara noastra, regasim in zonele montane doar doua specii: vipera comuna (Vipera berus berus Linnaeus, 1758) si vipera cu corn (Vipera ammodytes ammodytes Linnaeus, 1758). O varietate a ultimei amintite este Vipera ammodytes ... DETALII
Cate ceva despre ras (Lynx lynx) Este un animal cu o lungime de 80-130 cm, inaltime de 60 cm si o greutate de 30-40 kg la maturitate. Are o blana cu peri moi si desi, iar culoarea, dupa varsta si anotimp, variaza de la sur rosiatic pana la sur intunecat, cu pete albe si puncte rosii. Are blana alba pe partea ventrala, partea ... DETALII
Floarea de colt Subiect frecvent, indeobste cunoscut de toti drumetii, floarea de colt nu este mai putin ravnita pe cat de cunoscuta a devenit in timp. Nu as putea spune carui fapt se datoreaza notorietatea ei: sunt flori mai rare, sunt flori mai frumos alcatuite, sunt flori cu mai mari virtuti, totusi niciuna nu ... DETALII
Sangele voinicului - Nigritella ssp. Sangele voinicului (Nigritella nigra) Este o planta perena care are in pamant 2-5 tuberculi comprimati si divizati, din care pornesc radacinile. Tulpina este ierboasa, dreapta si inalta de 8-20 cm. Frunzele au o forma lineara, inguste, alungite si orientate in sus. Culoarea lor este de un verde ... DETALII
Capra neagra - Rupicapra rupicapra Capra neagra este "cel mai batran mamifer" existent pe teritoriul tarii noastre, supravietuind tocmai din Cuaternar, perioada "Marii Glaciatiuni". Mediul prielnic in care aceasta specie isi duce viata de zi cu zi il constituie muchiile de prapastii, rapele si stancariile ... DETALII

Lista comentarii

Trebuie sa fiti logat
pentru a putea adauga comentarii!