Logo parteneri   |   Despre noi   |   Membri   |   Regulament   |   Copyrights   |   Contact
CAUTARE
LIKE US
online
Asociatia TuristMania
Cabane si Refugii
Cluburi montane
Salvamont Romania

Vipera comuna si vipera cu corn

Postat de: moderator, ultima actualizare: 20 Aprilie 2024

Dintre speciile de "vipere" (fam. Viperidae) intalnite in tara noastra, regasim in zonele montane doar doua specii: vipera comuna (Vipera berus berus Linnaeus, 1758) si vipera cu corn (Vipera ammodytes ammodytes Linnaeus, 1758).

O varietate a ultimei amintite este Vipera ammodytes montandoni.

Nu vom insista acum din punct de vedere biologic prea mult asupra clasificarilor sau morfologiei nefiind acel gen de text.

Am amintit ambele specii doar pentru ca exista unele diferente intre acestea in ceea ce priveste habitatul ocupat uzual in zona montana (si nu numai), lucru care ar putea prezenta interes din punct de vedere turistic (in speta a sigurantei).

V. ammodytes, cum anunta si numele popular (vipera cu corn) se deosebeste de cea comuna (V. berus) cel mai vizibil prin acea proeminenta de pe cap, chiar pe varful "botului".

Cu toate ca ambele specii aleg zone puternic insorite pentru a se camufla foarte reusit (zone libere la marginea padurii, stancarii, busteni rasturnati aflati in soare etc.), ceea ce face diferenta dintre acestea este umiditatea habitatului.

In timp ce vipera cu corn prefera uscaciunea, cea comuna alege uzual zonele calde dar umede, fiind mai greu de depistat uneori din aceasta cauza.

Locuri tipice in care avem sanse sa ne intalnim cu vipera comuna:

- stancarii si grohotisuri expuse insolatiei dar napadite de vegetatie

- liziere de padure cu tufisuri; zone de taieturi mai ales cele necuratate

- aglomerari de pietre pe sol sau un bustean doborat; cu expozitie la soare dar cu vegetatie abundenta (obisnuitele balarii de exemplu)

- zone care pot pastra un caracter mai umed

- chiar zone mlastinoase care ofera prin configuratia terenului sau materialele acumulate (pietre, busteni etc) locuri "indragite" de aceste reptile.

Locuri mai putin obisnuite dar poate suficient de des intalnite:

- o sa va mire dar... in mijlocul drumurilor forestiere mai putin circulate (intalnita in destule cazuri asa si conform pozitiei in care stateau nu erau deloc in trecere incolacite)

- stancarii sau busteni acoperite(i) de vegetatie in imediata apropiere a izvoarelor de coasta (de obicei pe marginea drumurilor forestiere)

- in special in verile foarte fierbinti (probabil explicatia este undeva tot in echilibrul temperatura-umezeala cautat de aceste animale)

Spre diferenta de vipera comuna (berus), cea cu corn (ammodytes) - este mult mai putin intalnita (mai ales in zonele de altitudine) si aceasta ocupa habitate calde si uscate, de asemenea cu predilectie la margini de padure, stancarii, busteni doborati etc dar in zone lipsite de umiditate.

Vipera cu corn manifesta o anumita preferinta pentru habitate dezvoltate pe calcar (in general aceste zone sunt foarte calde si uscate).

Cantitatea de venin folosita in cazul unui atac este mai mare decat cea utilizata atunci cand se apara.

Veninul ambelor acestor specii actioneaza asupra sangelui provocand (printre altele) coagularea acestuia - atentie la anumite tratamente medicamentoase utilizate ad-hoc.

Deoarece nu voi reusi eu o descriere mai eficienta, imi permit sa citez in scop educativ dintr-un studiu al reputatului dr. Ioan Ghira (UBB Cluj):

"Femelele sunt in general brune, cu desenul de pe spate brun inchis; masculii dimpotriva, sunt de obicei gri cu desenul negru; varful cozii este portocaliu pe partea inferioara. Pe cap se gaseste o pata negricioasa in forma de V intors.

Vipera este destul de usor de deosebit de ceilalti serpi, pentru ca are corpul scurt si gros, coada se termina brusc, si pe langa acestea, exista zig-zagul caracteristic de pe spate; insa nu toti indivizii au acest zig-zag: unii pot fi colorati uniform, in brun sau negru".

Oricum, pana va obisnuiti sa le deosebiti de serpii neveninosi, mai bine fiti precauti si considerati toata taratoare de la munte... vipera si feriti-va in consecinta.

Viperele nu aud in acceptiunea perceptiei zgomotelor, in schimb simt extrem de bine vibratiile - deci nu strigati sau vorbiti tare ca nu e cazul.

Cel mai bine e atunci cand traversati zone cu risc (busteni, stanci in balarii etc) sa aveti un bat in mana cu care sa bateti in jur pentru a va face simtita prezenta.

Ca orice animal salbatic din tara asta, vipera nu ataca omul - doar se apara. Acum normal ca asa stie ea sa se apere... muscand.

De asemenea, viperele au mirosul si vazul foarte bine dezvoltate. Din acest punct de vedere, prin zone mai putin umblate de exemplu, nu va sfiiti sa agatati pe rucsac un tricou in care ati transpirat (metoda e foarte buna si pentru urs).

Ajutati animalele sa va simta de la departare si atunci nici nu veti stii ca ati trecut prin zona lor.

Mare atentie in perioada de sfarsit de august, dat fiind ca este perioada in care viperele se impuiaza. Desi nu manifesta un spirit matern prea bun (ba din contra, puii au tendinta sa fuga cat mai iute de la "sanul" mamei deoarece relativ repede au sanse sa devina... mancare pentru acestea), in prima faza sunt mai "nervoase" ca de obicei, interpretand mai usor o miscare ca o tentativa de atac.

Pozitia viperei:

Cand sta in repaus, la soare, simtindu-se in siguranta, sta incovrigata de obicei.
Daca o vedeti asa incercati sa ocoliti caci se cheama ca nu v-a simtit si e posibil sa o speriati.

Pozitia de atac seamana cu cea de "mars", luand forma tipica de "S", pregatindu-si saltul.

Nu subestimati niciodata distanta la care poate ataca!

Sub nici o forma nu va apucati sa o zgandariti cu un bat sau ceva asemanator.
Fiti convinsi ca nu veti folosi niciodata un bat suficient de lung...

Si mai alesr30; sub nici o forma nu va miscati cu o viteza mai mare ca o vipera, deci nu va bazati pe reflexe.

Vipera este un animal cu mare importanta in economia naturii.

Sa nu picati in greseala (obisnuita pentru multe categorii de oameni) de a crede ca e ceva rau si trebuie strapita neaparat.

Ganditi-va ca noi ii invadam spatiul (ca de obicei cand vine vorba de fauna salbatica) si daca nu jucam dupa regulile ei si ale mediului in care traieste avem multe sanse sa iesim "tabaciti" bine dintr-o asemenea intalnire.

Pentru cine vrea sa afle mai multe despre aceste reptile, recomandam orice material care va pica in mana semnat de dr. I. Ghira. 

Articol vizualizat de 7920 ori


Alte articole din categoria Flora si fauna


Floarea de colt - Leontopodium alpinum Gingasa si uluitoare prin alcatuire, floarea de colt iti umple sufletul de frumusete. Cautata pentru frumusetea sa aceasta a fost declarata monument al naturii si in consecinta este ocrotita prin lege. Intalnita altadata si in locuri mai domoale, astazi s-a refugiat spre culmi, in cotloanele ... DETALII
Smardarul - Rhododendron kotschy Rhododendron (din grecescul: rhodos=trandafir, si dendron=arbore) este un gen numeros (peste 800 de specii) de plante (arbori si arbust) din familia Ericaceae orginar din estul Asiei si, in ciuda numelui alternativ de bujor de munte, nu trebuie confundat cu bujorul propriu-zis (Paeonia officinalis) ... DETALII
Brandusa de toamna - Colchicum autumnale Este una din putinele plante care infloresc toamna, mai rar primavara. Este o planta erbacee, perena, inalta de 20 pana la 45 centimetri. Creste in fanetele si pasunile umede din regiunile montane. In pamant are un bulbo-tubercul cu scvame brune negricioase. Frunzele apar primavara si se ... DETALII
Cate ceva despre ras (Lynx lynx) Este un animal cu o lungime de 80-130 cm, inaltime de 60 cm si o greutate de 30-40 kg la maturitate. Are o blana cu peri moi si desi, iar culoarea, dupa varsta si anotimp, variaza de la sur rosiatic pana la sur intunecat, cu pete albe si puncte rosii. Are blana alba pe partea ventrala, partea ... DETALII
Lupul - Canis lupus Lupul apare in istoria si mitologia multor popoare din spatial indo-european. De la legendara lupoaica ce i-a hranit pe cei doi frati intemeietori ai Romei antice, continuand cu steagurile de lupta in forma de cap de lup ale stramosilor nostri dacii, pana la legile instituite de primul mare ... DETALII

Lista comentarii

Trebuie sa fiti logat
pentru a putea adauga comentarii!