Acordarea primului ajutor

In caz de accident in primul rand este necesar sa stim ce trebuie ce trebuie si ce nu trebuie facut. Daca persoana care acorda primul ajutor nu are aceste cunostinte se poate intampla ca, in loc sa ajute, dimpotriva, sa accentueze suferinta, putand chiar provoca aparitia unor complicatii care sa intarzie vindecarea. Dar nu numai atat, un ajutor incorect acordat poate duce la pierderea definitiva partiala sau chiar totala a capacitatii de munca a accidentatului.

Persoana care acorda primul ajutor trebuie sa dea dovada de calm si stapanire de sine. Este necesar sa fie indepartate persoanele care provoaca panica si impiedica astfel acordarea rapida a masurilor adecvate de prim ajutor. Daca cel care acorda ajutor nu a fost de fata la momentul producerii accidentului el trebuie sa se orienteze asupra naturii acestuia, cerand informatii fie de la persoanele din jur, fie, in masura in care este posibil, chiar de la cel accidentat. Aceasta informare este deosebit de importanta deoarece indica masurile rapide care trebuie sa se adreseze simptomelor principale prezentate de accidentat.

In acordarea primului ajutor este recomandabil sa limitam pe cat este posibil orice manevra care accentueaza suferinta accidentatului sau bolnavului, miscarile strict necesare trebuie sa fie blande, precise si simple. De exemplu, transportul unui accidentat trebuie organizat cu prudenta si indemanare, astfel incat sa nu zdruncine, sa nu agraveze suferinta. In caz de traumatism (lovitura violenta, cadere) este absolut necesar sa nu se mobilizeze regiunea traumatizata, sa nu se efectueze tractiuni sau alte manevre asupra ei. Nu sunt indicate nici incercarile de a pune osul in pozitia normala in caz de fracturi. Acestea sunt manevre dificile care necesita o pregatire speciala.

In conditiile practicarii crescande a sporturilor de munte accidentul a devenit un fapt inerent, caruia trebuie sa-i dam o atentie din ce in ce mai sporita. Pentru ca interventia sa fie prompta si sa poata fi acordat un prim ajutor de calitate, anuntarea unui accident trebuie sa cuprinda: locul, posibilitati de acces, conditii meteo, ora la care s-a petrecut accidentul, numarul accidentatilor, diagnosticul prezumtiv, daca pana la ora anuntarii i-a fost acordat primul ajutor, datele celui care anunta accidentul (nume si prenume, adresa, locul de la care face comunicarea). Ordinea urgentei acordarii primului ajutor, in caz ca avem de-a face cu un grup de accidentati, este urmatoarea: cazurile de asfixie, hemoragiile, politraumatisme si fracturi, urgente medico-chirurgicale (otraviri, abdomen acut etc.). Avand in vedere ca in majoritatea cazurilor accidentul ne surprinde pe munte si actionam fara sa avem asupra noastra materiale tehnice de transport, este absolut necesar sa cunoastem cateva din mijloacele improvizate folosite la transportul accidentatului. Acestea pot fi confectionate din: o coarda ce se va folosi pentru a transportul in spate al accidentatului, confectionarea din coarda sau cordelina impletita a unei targi, confectionarea unei targi dintr-un hanorac in care s-au introdus bete rezistente, o ranita careia i s-au facut doua gauri pentru transportul in spate al accidentatului, o craca solida ce poate fi folosita la transport prin tarare etc.

Doua reguli de baza pentru cazul ranirii unui alpinist, avand ca urmare durerea si socul:
- nu se va administra nici un fel de medicament (morfina, tranchilizante, aspirina, etc.);
- se va pansa, imobiliza, impacheta, instala, transporta ranitul cu suficienta grija pentru a reduce suferinta la minimum.

In cazuri bine justificate se pot utiliza anumite medicamente care-i permit alpinistului iesirea din situatii critice, pentru a ajunge la loc sigur, pentru a se aclimatiza mai bine cu la altitudine.
Luxatiile nu pot fi reduse decat de medic.
Fracturile vor fi imobilizate in pozitia cea mai buna, adica in axul membrului respectiv, eventual cu o usoara tractiune.
Nu se dau bauturi alcoolice unui ranit sau unui socat. In lupta contra frigului se pot utiliza bauturi pe cat posibil calde, in cazul unui ranit in stare de constienta, fara soc si fara traumatisme abdominale.

Respiratia artificiala

Se face celor accidentati care au ajuns in stare de inconstienta. Respiratia artificiala se face energic, continuu, chiar ore in sir daca este nevoie, atat timp cat accidentatul respira sau ii bate, cat de slab, pulsul; ba chiar si in cazul unei morti aparente. Exista trei metode de a face respiratie artificiala:

Metoda Sylvester: cel care face respiratia artificiala se aseaza la capul bolnavului, cu fata la el; il apuca de incheieturile mainii, i le duce pe piept; i le apasa puternic pe torace, eliminand aerul din plamanii celui inconstient, si apoi le desface brusc, lateral in forma de cruce, pentru a patrunde aerul.

Metoda Schafer: accidentatul se aseaza pe burta, cu fata intr-o parte, cu un brat pus sub cap si celalalt intins pe langa corp. Cel ce da primul ajutor se aseaza pe picioarele bolnavului si se sprijina in maini pe spatele lui, putin deasupra rinichilor; apoi apasa pe spate, ritmic, si da drumul brusc coastelor din apasare; se fac aproximativ 15 asemenea miscari pe minut.

Metoda "gura la gura": bolnavul este asezat pe spate, cu capul usor dat pe spate. Cel care face respiratia sufla cu putere aer prin gura (sau prin nas) celui accidentat (cand se sufla pe gura se tin inchise narile, cand se sufla pe nas se inchide gura bolnavului). Ritmul acestor insuflari de aer, puternice, prelungi, este de 12 minute.

Masajul cardiac extern
In caz de stop respirator si cardiac, respiratia artificiala nu este suficienta si trebuie insotita de masajul cardiac extern.
Medicamentele pentru reanimarea respiratorie nu se administreaza decat de catre medic.

Transportul
- ranitul trebuie ferit de frig si de dureri;
- se controleaza respiratia: se va evita asfixia prin inghitirea limbii sau voma;
- in caz de hemoragie: se va folosi si se va verifica pansamentul sau garoul;
- in caz de ranire la piept: pozitia semiasezat;
- in caz de ranire la abdomen: pozitia culcat, genunchii usor ridicati;
- in caz de ranire la coloana vertebrala: se culca ranitul pe un plan dur (schiuri, scandura etc.);
- in caz de ranire la craniu: pozitia de securitate (culcat pe spate, in pozitie joasa si bine imobilizat, un picior indoit din genunchi);
- in caz de ranire la picioare: capul spre vale.

Netransportabili sunt:
- cei cu stop respirator; se incearca mai intai respiratia artificiala;
- cei in stare de soc; se incearca aducerea intr-o stare satisfacatoare;
- cei cu leziuni locale importante (raniri, fracturi, hemoragii); trebuie luate masuri inainte de transport.

In caz de coma trebuie reduse la minimum preparativele si ingrijirile generale si sa se faca transportul cat mai repede posibil.